Concurs cu utilitate practică pentru elevii de gimnaziu şi cei de liceu: cum să acorzi primul ajutor şi să transporţi o persoană rănită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Marţi, 4 iunie 2019, Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, a organizat, la Colegiul Tehnic „Constantin D. Neniţescu”, faza interjudeţeană a concursului şcolar cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea, apăr viaţa”.

În competiţie au participat echipele de gimnaziu şi cele de liceu care au câştigat faza judeţeană din judeţele Buzău, Vrancea şi Brăila.

Concursul a constat în desfăşurarea unei probe teoretice de verificare a cunoştinţelor acumulate prin parcurgerea unei tematici specifice şi unei probe practice-transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50  de metri.

”Prin organizarea acestui concurs se urmăreşte dezvoltarea capacităţii de percepţie a protecţiei civile ca ansamblu de activităţi cu caracter exclusiv umanitar, cunoaşterea şi aprecierea factorilor de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă sau dezastre la care este expusă comunitatea din care fac parte, adoptarea comportamentului adecvat şi cunoaşterea modului de acţiune în cazul iminenţei producerii sau al apariţiei unei situaţii de urgenţă ori dezastru şi dezvoltarea atitudinii de solidaritate şi de implicare voluntară în acţiunile de prevenire şi de intervenţie în situaţii de urgenţă sau dezastre”, a declarat colonelul Ştefan Stoian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila.

După parcurgerea probelor de concurs, clasamentului a fost următorul:

Nivel gimnazial:

Locul I – Şcoala Gimnazială „Radu Tudoran” Brăila;

Locul II – Şcoala Gimnazială „Alexandru Vlahuţă” Gugeşti, Vrancea;

Locul III – Liceul Teoretic Pogoanele, Buzău.

Nivel liceal:

Locul I – Colegiul Tehnic „Constantin D. Neniţescu” Brăila;

Locul II – Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focşani, Vrancea;

Locul III – Liceul Tehnologic Pătârlagele, Buzău.

Echipajele clasate pe locurile I, vor participa la etapa naţională a acestui concurs care se va desfăşura în municipiul Deva pe timpul vacanţei de vară.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă