„Centura” de gunoaie din jurul Brăilei. Zonele periferice s-au transformat în gropi de gunoi, chiar şi acolo unde s-au dat loturi gratuite pentru case

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Posesorii de căruţe fac transporturi ilegale de deşeuri la marginea oraşului, iar amenzile aplicate de Poliţia Locală par a nu-i descuraja deloc  FOTO Florentin Coman

Zonele periferice ale Brăilei au devenit adevărate gropi de gunoi, iar fenomenul este prezent chiar şi în acele locaţii unde Primăria a atribuit în folosinţă gratuită teren pentru construcţia de case. Un astfel de exemplu zona Cimbrului, de la marginea cartierului Chercea, unde s-au dat, în urmă cu patru ani, 136 de loturi. Până acum, s-au ridicat doar vreo opt case, în rest terenul este o imensă haldă de deşeuri.

Cei care au primit teren îşi găsesc o scuză pentru că nu au început construcţiile nici până la ora actuală în faptul că Primăria a întârziat foarte mult cu montarea reţelelor de utilităţi – apă, canalizare, electricitate. Conductele de apă şi canalizare au fost montate după doi ani de la atribuirea terenurilor, iar reţeaua de alimentare cu curent electric încă nu acoperă decât o singură stradă a viitorului cartier.

Aşa se face spaţiul, rămas încă în stadiu de maidan, a fost transformat în groapă de gunoi de căruţaşii brăileni care transportă aici, contracost, deşeuri de toate felurile, de la moloz rezultat în urma demolărilor, până la gunoi de grajd şi resturi menajere.

"Zilnic vin căruţe care răstoarnă gunoaie în zonă. Pe lângă căruţe mai apar şi camioane cu platformă care basculează, pur şi simplu, tone de deşeuri inerte. Poliţia Locală face patrulări şi aplică amenzi, însă din câte se vede nu poate stăpâni fenomenul. Această situaţie se perpetuează deja de foarte mult timp, probabil pentru că nu există un interes real din partea autorităţilor pentru rezolvarea problemei”, spune Alexandru Maruşca, unul dintre puţinii brăileni care au început construcţia unei case în zonă. Casa acestuia, neterminată încă, este, practic, înconjurată de gunoaie de tot felul, de la moloz la resturi din plastic şi bălegar.

Conducerea Serviciului de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală (SUPAGL) ne-a declarat că, la începutul lunii martie, a fost făcută o salubrizare a zonei. "Din păcate, gunoaiele au reapărut. O să mai intrăm odată să facem curăţenie, dacă acesta este gradul de civilizaţie al cetăţenilor...", afirmă Dan Apostol, directorul SUPAGL.


 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”