Cât de traumatizantă poate fi hărţuirea. Cum putem evita să ajungem în postura de victimă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Urmărirea fără drept a unei persoane, agasarea sa, provocându-i teamă, fotografierea, filmarea ori înregistrarea fără drept în spaţiul intim al locuinţei ori publicarea de imagini sau mesaje jignitoare la adresa acesteia pe site-urile de socializare sunt doar câteva dintre modalităţile prin care îi poate fi afectată libertatea psihică şi dreptul la viaţă privată.

Astfel de experienţe pot fi traumatizante şi greu de gestionat pentru orice persoană, perturbându-i grav existenţa, iar în ceea ce-l priveşte pe autor, pot atrage răspunderea penală pentru infracţiuni precum hărţuire sau violarea vieţii private.

”Cu o astfel de situaţie s-a confruntat şi o femeie de 30 de ani care, recent, a reclamat la poliţie faptul că un necunoscut i-a trimis în mod repetat, pe telefonul mobil, mesaje conţinând injurii şi a postat pe contul lui de socializare o fotografie copiată de pe profilul ei, însoţită de remarci jignitoare”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Conform legii, fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de catre aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere,  constituie infracţiunea de hărţuire.

Totodată, şi efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care, prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane întruneşte elementele constitutive ale  aceleiaşi infracţiuni.

Dacă prin apelurile telefonice sau comunicările efectuate, victima este ameninţată cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, fapta va constitui infracţiunea de ameninţare.

Constituie infracţiunea de violare a vieţii private atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private.

Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor menţionate mai sus, constituie aceiaşi infracţiune. Pentru infracţiunile de hărţuire şi al celei de violare a vieţii private, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.  

Pentru a nu ajunge în postura de victimă a unor astfel de infracţiuni, poliţiştii recomandă:

-nu permiteţi altor persoane să folosească dispozitivele pe care aveţi stocate informaţii personale, dacă nu vă doriţi ca acestea să ajungă la cunoştinţa publicului;

-atunci când folosiţi reţelele de socializare, este recomandat să acceptaţi cererile de prietenie doar dacă ştiţi dinainte cine este în spatele acestora şi permiteţi accesul la postările dumneavoastră doar prietenilor;

-nu divulgaţi nimănui parolele conturilor dumneavoastră online;

-utilizaţi  întotdeauna funcţia de blocare a ecranului pentru telefonul mobil şi pe cea de blocare a accesului la aplicaţiile care gestionează informaţii cu caracter personal;

-dacă doriţi să nu mai primiţi apeluri de la un anumit număr de telefon, puteţi alege să îl blocaţi; în acest fel telefonul va refuza automat apelul;

-în cazul mesageriei electronice, blocaţi persoanele care vă fac rău sau creaţi un nou cont de utilizator şi închideţi-l pe cel vechi, pentru a stopa corespondenţa nedorită;

-dacă nu reuşiţi să evitaţi o corespondenţă supărătoare, salvaţi-o, pentru a o avea ca mijloc de probă;

-dacă cineva a postat, fără acordul dumneavoastră, imagini, filme sau date confidenţiale, adresaţi-vă administratorului respectivului site pentru a elimina conţinutul nedorit;

-atunci când decideţi să renunţaţi la un dispozitiv, asiguraţi-vă că aţi şters toate datele cu caracter personal din memoria acestuia.

”Nu ezitaţi să depuneţi o plângere la poliţie, în vederea tragerii la răspundere a persoanei care vă hărţuieşte, ameninţă sau şantajează ori, prin faptele sale, v-a adus atingere vieţii private”, precizează reprezentanţii IPJ Brăila.

Mai multe pentru tine:
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Ouăle rezistă mult mai mult decât crezi în frigider, susțin experții. Care sunt semnele că s-au stricat și ar trebui aruncate
Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!