Cablul principal al podului peste Dunăre de la Brăila, în curs de montare. Imagini spectaculoase din timpul operaţiunii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avansează lucrările la podul supendat peste Dunăre de la Brăila, sursa: Radu Aramă

Imaginile au fost realizate chiar din timpul operaţiunii de montare a cablului principal care susţine podul peste Dunăre. Operaţiunea a început la 1 septembrie şi va dura câteva luni. Lucrările la podul suspendat peste Dunăre sunt realizate în proporţie de peste 50%. La final, obiectivul va fi cel mai scump pod construit vreodată în România.

„Cablul principal este construit cu metoda Air Spinning şi constă într-un număr mare de fire cu diametrul de 5,38 mm şi cu o lungime, în starea de referinţă, de aproximativ 2.135 m, care se întind între ancorajul Brăila şi ancorajul Jijila. Firele cablului principal sunt din oţel tras la rece şi zincate la cald.

Podul peste Dunăre este un pod rutier suspendat aflat în construcţie între municipiul Brăila şi satul Smârdan (jud. Tulcea) din România. Contractul pentru construirea podului a fost semnat la 15 ianuarie 2018, de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) ca beneficiar şi asocierea Astaldi – IHI Infrastructure Systems ca antreprenor”, este mesajul care însoţeşte clipul video cu lucrările pe pagina de YouYube Raducu P Drum.

 Sute de muncitori lucrează pe ambele maluri ale obiectivului care va fi cel mai mare pod din România şi al treilea din Europa.

Potrivit datelor tehnice, firele de oţel care se vor împleti şi vor forma cele două cabluri de ancoraj de la podul suspendat peste Dunăre vor avea o lungime de 81.000 de kilometri.

Asta înseamnă că ar putea înconjura Pământul de două ori pe la Ecuator. De asemenea, pentru realizarea celui mai scump pod construit vreodată în România, constructorii vor folosi 25.000 de tone de oţel şi peste 200.000 metri cubi de beton.

Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 de metri, dintre care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul tulcean.

Drumul principal Brăila-Jijila are o lungime de 19,095 kilometri, cu patru giratorii şi un nod rutier. Până la km 7+940 va avea două benzi de circulaţie pe fiecare sens, iar de acolo - câte una pe sens. Drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin are o lungime de 4,328 kilometri şi are o bandă de circulaţie pe fiecare sens, cu două intersecţii. 

Deasupra Dunării va fi o porţiune de doi kilometri de pod. În rest vor fi viaducte, drumuri de legătură, intersecţii giratorii, plus 33 de poduri, podeţe şi pasaje. Pe malul Tulcei va exista şi o staţie automată de taxare.

Licitaţia pentru realizarea podului suspendat peste Dunăre a fost câştigată, în ianuarie 2018, de asocierea a două firme - una din Italia şi cealaltă din Japonia, iar contractul prevede ca lucrarea să se finalizeze în 2023, în condiţiile în care 18 luni sunt alocate pentru proiectare, iar 36 de luni pentru execuţie. 

Investiţia se ridică la aproximativ 363 de milioane de euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Vă recomandăm şi: 

Operaţiune complexă la Podul peste Dunăre. Japonezii vor monta cablurile principale pe o distanţă de 2 kilometri

Orban, la podul peste Dunăre de la Brăila: Eu recunosc intervenţia domnului Tudose, spre deosebire de alţii

Mai multe pentru tine:
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!