Biserica Greacă din Brăila devine important loc de pelerinaj în Vinerea Luminată. Are un izvor natural chiar sub altar FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De Izvorul Tămăduirii, în Vinerea Luminată, Biserica Greacă din Brăila devine loc de pelerinaj pentru credincioşii din toată ţara, care vin aici pentru a lua apă sfinţită. Legenda spune că, pe când se săpa fundaţia, sub altar s-a descoperit un izvor a cărui apă se transformă în aghiazmă.

Izvorul de sub altarul Bisericii Buna Vestire din Brăila SURSA: Arhipiscopia Dunării de Jos

În fiecare an, de Izvorul Tămăduirii, oraşul Brăila devine un centru al Ortodoxiei, loc de pelerinaj pentru mii de credincioşi sosiţi din toată ţara veniţi să ia apă de la izvor. Oamenii cred că apa are putere vindecătoare pentru bolile sufletului şi ale trupului.

Lăcașul de cult a fost construit în secolul al XIX-lea şi este cel mai frumos monument istoric din Brăila. Piatra de temelie a fost pusă în anul 1863, cu sprijinul numeroasei comunităţii elene din Brăila, care a obţinut aprobare pentru construire de la domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Biserica Greacă din Brăila FOTO: Arhiepiscopia Dunării de Jos

În timpul lucrărilor de punere a temeliei bisericii, unul dintre ctitori a avut un vis, ce a avut ca rezultat descoperirea unui izvor natural, cu proprietăţi vindecătoare de ziua Izvorului Tămăduirii. A fost considerat ca semn divin, izvorul închizându-se într-o fântână, iar deasupra construindu-se Sfântul Altar.

Izvorul se găseşte la o adâncime de 15 metri şi este vindecător doar o singură dată pe an, de Izvorul Tămăduirii, imediat după Paşti. Numai în această zi preoţii deschid fântâna şi sute de bolnavi din toată ţara vin să primească agheasmă.

Izvorul se află la o adâncime de 15 metri FOTO: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Până în anul 2000, apa din izvor se scotea cu o ciutură. Un credincios din Germania a donat bani pentru reconstruirea fântânii de sub altarul bisericii, cumpărându-se o pompă electrică de scoatere a apei.

Meşterul Italian Fernando Iacevoli este cel care a ornat interiorul Bisericii Buna Vestire. Tâmplăria bisericii a fost lucrată în stil neoclasic de către meşteri din Constantinopol. Este de culoare albă cu decoraţii aurite în basorelief.

Cupolă pictată de Gheorghe Tăttărescu

După ce cupola bisericii s-a prăbuşit în 1868, reconstituirea acesteia s-a făcut de către Oscar Schwab, arhitectul german al Comisiei Europene a Dunării. Clopotniţa clădirii, dotată cu un ceas elveţian şi cu un clopot mare, a fost deteriorată de cutremurul din 1940 şi apoi consolidată.

Pictura bisericii a fost executată în trei etape.

În 1880, Gheorghe Tăttărescu a pictat cupola cu cei patru sfinţi evanghelişti. Între 1900 şi 1902, sfântul altar, arcada cea mare dinspre răsărit şi arcadele mari din nord şi sud au fost pictate de grecul C. Liochis. Partea finală a Naosului avea să fie executată abia în perioada 1945-1946, de pictorul Belizarie. Catapeteasma a fost lucrată în foiţă de aur de meşteri din Constantinopol şi a fost pictată, de asemenea, în mai multe etape: între anii 1876-1884, a lucrat la ea pictorul Matache Orăşeanu, în 1913, a lucrat pictorul Ioan Albescu, iar în 1914 pictorul V. Robea. Uriaşele candelabre sunt confecţionate din cristal de Boemia”, potrivit Arhiepiscopiei Dunării de Jos. 

Mii de oameni vin în pelerinaj de Izvorul Tămăduirii FOTO: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Biserica Greacă are formă de cruce şi are trei altare, cu două turle, iar ca stil domină cel bizantin, cu influenţe elene, gotice şi renascentiste.

„Această biserică brăileană este reprezentativă pentru brăileni, dar şi pentru întreaga eparhie, întrucât devine în fiecare an, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii din Săptămâna Luminată, loc de pelerinaj pentru foarte mulţi credincioşi atât din eparhie, cât şi din întreaga ţară care vin cu credinţă pentru a primi din apa sfinţită izvorâtă din izvorul aflat sub Sfântul Altar”, spune preotul Rareş Bucur, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Dunărea de Jos.

Mai multe pentru tine:
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat