Afacerea cu sex a unei adolescente. Doi tineri, din Brăila și din Galați, îi aduceau clienți

0
Publicat:

Un tânăr de 26 de ani a fost arestat, iar altul de 21 de ani a fost plasat sub control judiciar, ambii fiind acuzați de proxenetism. Polițiștii au aflat că cei doi au scos bani frumoși din prostituție.

Fata de 16 ani se prostitua cu ajutorul celor doi tineri FOTO arhivă Adevărul

Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii şi cei ai Poliţiei municipiului Câmpia Turzii, cu sprijinul efectivelor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Brăila şi Galaţi, au efectuat miercuri, 11 ianuarie, patru percheziţii domiciliare în municipiile Brăila şi Galaţi, în urma cărora au pus în executare 2 mandate de aducere pentru continuarea cercetărilor, într-un dosar penal ce vizează infracţiunea de proxenetism în formă continuată.

„În cauză sunt vizaţi doi tineri, respectiv unul de 26 de ani, din judeţul Galaţi, şi un altul de 21 de ani, din judeţul Brăila, cercetaţi de poliţişti după ce în perioada iulie – noiembrie 2022 ar fi obţinut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către o minoră în vârstă de 16 ani, facilitând activitatea acesteia prin asigurarea clienţilor. În cadrul percheziţiilor au fost identificate şi ridicate bunuri de interes în cauză. În urma activităţilor investigative şi a probatoriului administrat, cei doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore”, au precizat reprezentanții IPJ Cluj.

În cursul zilei de joi, 12 ianuarie, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Turda cu propunere de arestare preventivă.

Astfel că, pe numele tânărului de 26 de ani a fost dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, iar tânărul de 21 de ani a fost plasat sub controlul judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Percheziţiile au beneficiat şi de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila.

Minore obligate să se prostitueze în țară și în străinătate

Un  alt grup de proxeneți din Brăila a fost destructurat pe 4 octombrie 2022. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Brăila, împreună cu lucrătorii de polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila au efectuat atunci 11 percheziții domiciliare pe raza municipiului Brăila, într-un dosar penal ce vizează constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori și act sexual cu un minor.

„În cauză s-a reținut că, începând cu luna ianuarie 2020, mai mulți inculpați au exploatat sexual, în țară și în străinătate, 10 persoane vătămate, dintre care 7 minore”, au stabilit anchetatorii.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila au fost conduse în vederea audierii 37 de persoane. În urma audierilor, procurorii au reținut 4 persoane pentru 24 de ore și au plasat o persoană sub control judiciar pentru 60 de zile.

Pe 5 octombrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brăila a emis mandate de arestare pe numele a 3 persoane și a plasat în arest la domiciliu a patra persoană.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, Inspectoratului de Poliție Județean Brăila - Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție