A intrat cu o bâtă într-un bar şi a făcut prăpăd. Poliţia încearcă să afle motivul agresiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 32 de ani este anchetat de poliţişti pentru tulburarea liniştii publice şi distrugere după ce a intrat într-un bar dintr-o localitate rurală şi a lovit tot ce i-a ieşit în cale.

Pe 16 septembrie, un brăilean în vârstă de 32 ani a sesizat Poliţia cu privire la faptul că un bărbat de 44 ani, din comuna Roşiori, a pătruns în incinta unui caffe-bar din satul Colţea şi a provocat cu o bâtă mai multe distrugeri bunurilor din interior. Practic, agresorul a început să lovească în stânga şi în dreapta toate bunurile care i-au ieşit în cale.

”A adresat şi ameninţări consumatorilor care au fost nevoiţi să părăsească localul pentru a nu fi loviţi”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Agresorul s-a ales cu dosar penal pentru distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională pentru încălcarea prevederilor legii 61/1991.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile