Un hoț român „specializat” în Italia, capturat de polițiștii din Botoșani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, condamnat în Italia la cinci ani şi 11 luni de închisoare după ce a spart un magazin şi a furat telefoane mobile, a fost prins de poliţişti în judeţul Botoşani.

Hoț român condamnat în Italia, capturat la Botoșani SURSA FOTO IPJ Botoșani

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Botoşani a transmis, duminică, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul celor din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr.5 Mihăileni, au identificat sâmbătă, un bărbat, de 36 de ani, din comuna Dersca, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, emis de autorităţile din Italia.

El a fost condamnat la cinci ani şi 11 luni de închisoare, pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat.

„Bărbatul, în complicitate cu alte persoane, prin spargerea unui geam, ar fi pătruns într-un magazin, de unde ar fost sustras mai multe telefoane mobile, creând un prejudiciu estimat la 59.000 de euro”, se arată în comunicatul IPJ Botoșani.

Bărbatul a fost prins în localitatea de domiciliu, fiind escortat către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat, duminică, în faţa instanţei.

„Viața de hoț”, tot mai grea

În urmă cu câteva zile, un adolescent de 17 ani a intrat în casă peste o femeie în vârstă de 72 de ani, din Iași cu intenția să o tâlhărească. După ce a amenințat-o și a strâns-o de gât, femeia a reușit să ia un polonic și să îi dea o lecție agresorului.

Tânărul s-a speriat și a fugit, însă a fost prins, ulterior, de polițiști.

Acesta a fost condamnat, recent, pentru tentativă de tâlhărie calificată de către magistrații Judecătoriei Iași.

Acestuia i s-a aplicat măsura internării într-un centru educativ pentru o perioadă de un an, după ce a vrut să jefuiască o bătrână în propria casă. Individul a intrat, mascat fiind, dimineața în casa ieșencei și a amenințat-o pentru a scoate bani și aur de la ea cu forța.

Femeia a reușit să scape, iar băiatul a fost prins la scurt timp.

După ce a scăpat din casa bătrânei, hoțul a fost urmărit de vecinii femeii.

„Când a lăsat-o pe persoana vătămată să meargă să îi aducă banii, aceasta a mers spre lada cu lemne, a luat un lemn şi a început să îl lovească pe inculpat. Acesta s-a panicat şi a încercat să fugă, dar nu a reuşit să iasă, întrucât uşa spre care mersese era încuiată, timp în care persoana vătămată a continuat să îl lovească cu polonicul.

Inculpatul a luat un obiect ascuţit de pe jos şi a încercat să o împingă şi să o ţină la distanţă pe persoana vătămată, până a reuşit să descuie uşa şi să iasă. A sărit gardul de la terasă, după care a sărit gardul de la curte, fugind pe stradă, iar apoi a început să meargă pe jos”, au consemnat magistrații.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat