Sute de mii de euro aruncați pe școli rămase închise. Nici după 13 ani situația nu a fost rezolvată

0
Publicat:

Într-o comună din județul Botoșani, au fost aruncați pe apa sâmbetei aproape 200.000 de euro pe construirea a două corpuri de școală, fără ca acestea să fie funcționale nici după 13 ani de la începerea lucrărilor.

Scoala cu fonduri de la Banca Mondial Santa Mare FOTO Cosmin Zamfirache

Comuna Santa Mare se află la capătul județului Botoșani, undeva în apropiere de malurile Prutului. Fiind o comunitate săracă și infrastructura școlară era la pământ. În anul 2008, în școala din centrul comunei, elevii îndurau condiții de EvMediu. Prin acoperișul școlii ploua, iar zidurile erau crăpate, așa că, în anul 2008, prin Ministerul Educației, cu bani de la Banca Mondială s-a început construirea a două corpuri noi de școală, în aceeași incintă cu cele vechi. Noua școală urma să respecte toate condițiile europene de civilizație, inclusiv toalete interioare.

Din păcate, nici la 13 ani de la începerea lucrărilor elevii nu se pot bucura de noile corpuri de clădire, iar banii de la Banca Mondială s-au dus pe apa sâmbetei. Autoritățile locale din Santa Mare spun că situația este așa de complicată încât nu au nicio soluție pentru remedierea problemei.

În 2008, Banca Mondială a oferit 150.000 de euro, pentru construcția a două corpuri noi de școală la Santa Mare. Licitația de execuție a lucrărilor a fost câștigată de o firmă din Iași. Antreprenorul a lucrat aproximativ un an, construcția ajungând la 80%, însă patronul firmei a decedat, iar lucrările au fost sistate.

Șapte ani, clădirile au rămas abandonate și s-au degradat treptat, iar în cazul uneia dintre clădiri tavanul a căzut. Până la urmă, Primăria Santa Mare a reușit să obțină fonduri, după alte cheltuieli cu expertize și proiecte, pentru continuarea a cea mai rămas din lucrări. Pe lângă cei 150.000 de euro de la Banca Mondială s-au mai cheltuit încă aproximativ 60.000 de euro, din bugetul Primăriei, iar lucrările au fost finalizate.

„Lucrarea a rămas neterminată și a fost nevoie de mari intervenții, pentru a aduce fonduri din altă parte și a termina construcția”, spune și actualul primar din Santa Mare, Cristian Anton.

Școli nou-nouțe închise și după 13 ani

Culmea, nici după ce Primăria Santa Mare a investit peste 60.000 de euro pentru finalizarea lucrărilor cei peste 200 de elevi nu au putut beneficia de noua școală. Din contră, la 13 ani de la începerea lucrărilor, cele două corpuri de clădire nu au fost încă introduse în circuitul școlar dintr-un motiv halucinant: lipsa documentului de recepție a lucrărilor.

„Lipsa documentelor a făcut imposibilă predarea, respectiv recepția lucrării de către autoritățile locale. Soluțiile depind în primul rând de executantul lucrărilor. Noi facem în permanență demersuri în acest sens pe lângă cei responsabili, dar din păcate răspunsul este negativ”, spune edilul din Santa Mare.

În aceste condiții, Primăriei îi vine greu să facă reparații, din punct de vedere legal, și în plus, fără intervenție, cele două clădiri se degradează din nou.

„Ele nu sunt folosite pentru că nu au fost recepționate. Pe de altă parte, nu putem face cheltuieli majore pentru întreținerea lor, din același motiv”, conchide Cristian Anton.

Primăria Santa Mare s-a văzut nevoită să repare și vechile corpurile de clădire școlară pentru ca elevii să aibă unde învăța, dotându-le cu băi interioare așa încât să primească avizul sanitar de funcționare.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie