Sfinţi şi îngeri cu aură neagră. Eminescu încalcă iconografia românească la Ipoteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pictura interioară a bisericii de la Ipoteşti sparge canoanele bisericii ortodoxe: foto Adevărul

Sfinţi şi îngeri cu aură neagră acoperă pereţii bisericii de piatră de la Ipoteşti. Ideea i-a venit lui Nicolae Iorga şi simbolizează doliul etern purtat poetului.

În anul 1930 a început construirea bisericii de piatră de la Ipoteşti. Iniţiativa i-a aparţinut marelui istoric Nicolae Iorga care a reuşit să mobilizeze tot satului pentru ridicarea lăcaşului de cult. Proiectul a fost controversat încă de la început  întrucât stilul ştefanian folosit îmbina arhitectura mănăstirească şi cea domnească ceea ce reprezenta un lucru neobişnuit la acea vreme. În plus, pictura interioară a stârnit discuţii aprinse la acea vreme , spun urmaşii celor care au muncit la ridicarea ei.  " S-au cărat pietre de râu cu carul cu boi vreo două veri la rând. Fiecare om din sat a făcut câte ceva pentru biserică. Construcţia este frumoasă şi diferită de ce era pe atunci. Oamenii erau însă mulţumiţi de lăcaş. Pictura a stârnit discuţii" , a declarat Dumitru Munteanu, pălimarul bisericii.

Nici nu se putea altfel. Credincioşi şi fideli tradiţiilor ortodoxe, oamenii nu au înţeles de ce sfinţii şi îngerii pictaţi pe pereţii bisericii au aură neagră şi nu aurie. O astfel de reprezentare nu s-a întâlnit vreodată într-o biserică sau mănăstire ortodoxă din ţară sau de peste hotare." E drept că încalcă iconografia românească dar este un lucru acceptat dacă ne gândim la simbolistică. Aura neagră reprezintă doliul etern pentru poetul nepereche", a spus părintele Valentin Tincu, parohul bisericii din Ipoteşti, construită lângă mormintele părinţilor lui Eminescu.

Pictura a fost realizată de artistul local Petru Remus Troteanu , angajat special de Iorga pentru această lucrare. În lipsa unor documente care să certifice dorinţa acestuia de a picta aure negre sfinţilor, specialiştii iau în calcul şi varianta ca pictura să se fi degradat de-a lungul timpului iar auriul să fi devenit cenuşiu şi chiar negru. 

  Cert este că, an de an, mii de pelerini de pretutindeni vin la Ipoteşti să admire pictura interioară şi să se roage pentru Eminescu în biserica de piatră. O slujbă religioasă la împlinirea celor 163 de ani de la naşterea poetului este oficiată astăzi la Ipoteşti. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort