UPDATE Polul culturii româneşti este la Botoşani. A fost desemnat câştigătorul Premiului Eminescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Prelipceanu, scriitor : foto Cristea Enache blog
Nicolae Prelipceanu, scriitor : foto Cristea Enache blog

Laureatul din acest an este scriitorul sucevan Nicolae Prelipceanu. Şi Mircea Cărtărescu a concurat pentru Premiul Naţional de Poezie.

UPDATE, ora 17.45 Juriul celei de-a XXII-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu l-a desemnat pe Nicolae Prelipceanu câştigătorul ca fiind marele câştigător. Redactor la revista „Tribuna” din Cluj şi la ziarul „România liberă”,  consilier de stat în guvernul Victor Ciorbea şi, în prezent,  redactor-şef al revista „Viaţa Românească”, Nicolae Prelipceanu este membru al  Uniunii Scriitorilor şi membru în consiliul consultativ al revistei „Steaua” din Cluj. Acesta a debutat anul în 1966 cu volumul "Turnul înclinat" şi de atunci a scris numeroase volme de versuri. Primăria Botoşani i-a oferit laureatului titlul de cetăţean de onoare. Distincţia şi premiul îi vor fi acordate în cadrul unei gale festive. 

ora 7.30 Alături de Cărtărescu, au fost nominalizaţi la Premiul Naţional de Poezie pentru Opera Omnia scriitorii Nicolae Prelipceanu, Ovidiu Genaru, Ion Mureşan, Marta Petreu, Constantin Abăluţă şi Gheorghe Grigurcu.Toţi vor ajunge astăzi la Botoşani pentru a participa la manifestările dedicate împlinirii a 163 de ani de la naşterea poetului. 

Invitaţii vor ajunge astăzi la ora 10.00 la Botoşani. Primele manifestări închinate poetului încep la ora 12.00 cu o şezătoare literară tradiţională , dar şi cu un  pelerinaj la conacul familiei Iuraşcu din Joldeşti şi la Mănăstirea Vorona. 

Mâine vor fi depuse coroane de flori la monumentul lui Eminescu şi vor fi oficiate slujbe religioase la Botoşani şi Ipoteşti. Vezi aici programul manifestărilor. 

Ziua de 15 ianuarie este decretată Ziua Culturii Româneşti. Manifestări vor avea loc atât în ţară cât şi la Cernăuţi.  

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite