Sectoare de drum naţional apărate de viscol cu ajutorul cocenilor. Parazăpezile fie au fost furate, fie puse pe partea greşită a drumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parazăpezi FOTO Adevărul

Zeci de kilometri de parazăpezi au fost montaţi pe drumurile naţionale cele mai expuse viscolului din judeţul Botoşani. Cu toate acestea noile amenajări nu au avut aproape niciun efect în faţa zăpezii spulberate de vânt. O parte a acestora au fost furate, iar celelate puse pe partea greşită a drumului.

La sfârşitul anului trecut, în luna noiembrie, angajaţii de la Secţia de Drumuri Naţionale Botoşani au întins parazăpezi din plasă de material plastic pe o suprafaţă de 18 kilometri. Sectoarele de drum naţional care au beneficiat de protecţie împotriva viscolului sunt acelea care în fiecare an se înzăpezesc puternic şi sunt în calea vântului, adică Botoşani Săveni şi Botoşani-Dorohoi-Darabani. 

Astfel de amenajări au fost o premieră la Botoşani, iar autorităţile se aşteptau ca să nu mai aibă probleme ca în fiecare an cu aceste sectoare de drum. Cum a a venit însă viscolul, surpriză, drumurile care s-au înzăpezit aproape cel mai tare au fost tot Dorohoi-Darabani şi Botoşani-Săveni. De fapt nu este vorba de nicio surpriză ci de modul în care au fost montate parazăpezile. 

Prefectul de Botoşani susţine că parazăpezile au fost montate pe direcţia nordică a drumului în timp ce viscolul a venit exact din sens invers. Culmea este faptul că tot viscolul pare să fie de vină, iar vântul nu a bătut aşa cum au vrut drumarii. ” Într-o primă fază au rezistat parazăpezile fiindcă viscolul a venit de la nord. Şi de obicei aşa bate în zona asta dinspre nord. Aşa sunt amplasate ele pe latura nordică. A doua oară a venit dinspre sud, neaşteptat iar atunci nu au mai făcut faţă”, a precizat Costică Macaleţi, prefectul de Botoşani. Cu alte cuvinte parazăpezile s-au scufundat odată cu drumurile naţionale Botoşani-Săveni şi Dorohoi-Darabani sub troiene. Colac peste pupăză acolo unde proabil au fost bine poziţionate parazăpezile au intervenit hoţii. 

Peste 300 de metri de parazăpezi au fost furate cu stâlpi cu tot pe raza localităţii Mănăstireni pe drumul ce leagă Botoşaniul de Săveni. ”Am fost informat.De altfel drumarii au anunţat şi Poliţia”, a precizat prefectul. În lipsa parazăpezilor, drumurile naţionale au fost salvate pe anumite porţiuni de cocenii lăsaţi de oameni pe câmpuri. Stogurile au reuşit să mai ”îndulcească” viscolul. ”Da. Sunt zone unde strujenii au oprit viscolul şi zăpada împrăştiată. Pe viitor avem nevoie de perdele forestiere”, a conchis Costică Macaleţi. Şeful de la Secţia de Drumuri Naţionale, Vasile Gherasă, nu a dorit să ofere detalii cu privire la banii daţi pentru achiziţionarea parazăpezilor şi nici nu a comentat situaţia.

citiţi şi:

Şeful IPJ Dâmboviţa l-a mustrat pe directorul de la Drumuri Naţionale pentru că nu şi-a păzit parazăpezii

Soluţie inedită a unei primării din Vaslui pentru a evita blocarea drumurilor pe timp de iarnă. „Este eficientă şi gratis“

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor