Poliția de Frontieră a descoperit o metodă ingenioasă folosită de contrabandiști pentru a ascunde țigările

0
0
Publicat:

O metodă ingenioasă de contrabandă a fost descoperită recent de polițiștii de frontieră din Botoșani. Aceștia au oprit în trafic un microbuz cu remorcă, ambele înmatriculate în Ucraina, și au descoperit că țigările ilegale erau ascunse în piese de LEGO.

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial Botoșani au descoperit și confiscat bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 43.000 de lei, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competență. În cadrul operațiunii, au fost ridicate și produse cosmetice, care au fost predate organelor vamale, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontiera. 

„Pe 11 septembrie, în jurul orei 20:00, o patrulă a poliției de frontieră a oprit pentru control, în localitatea de frontieră Pomârla, două microbuze cu remorcă, ambele înmatriculate în Ucraina”, notează sursa citată. 

În primul microbuz, polițiștii au descoperit 80 de parfumuri și mai multe articole vestimentare, toate purtând denumirea unor mărci protejate, suspectate a fi contrafăcute. Țigaretele au fost ascunse printr-o metodă ingenioasă: disimulate în piese de LEGO, țigaretă cu țigaretă. Bunurile, estimate la 43.000 de lei, au fost confiscate, iar pe numele șoferului a fost întocmit dosar penal pentru punerea în circulație a produselor contrafăcute.

În al doilea microbuz, polițiștii au găsit 4.590 de sticle cu ojă gel, lămpi UV, accesorii pentru pile electrice, seruri și creme cosmetice. Aceste produse au fost predate Direcției Regionale Vamale Iași, iar șoferii au fost sancționați cu câte 8.000 de lei fiecare.

Poliția de frontieră atrage atenția asupra metodelor tot mai inventive folosite de contrabandiști și subliniază că astfel de acțiuni sunt investigate cu fermitate pentru protejarea legalității și a siguranței publice.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor