Performanţă: două botoşănence în vârstă de 10 ani au devenit campioane mondiale la dans acrobatic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două fete de 10 ani din Botoşani au reuşit să câştige concursul internaţional de dans DanceStar Finals – World Dance Masters 2015, care a avut loc în Croaţia. La acestă competiţie au participat 8.000 de dansatori din toată lumea, de vârste diferite. Româncele s-au impus la cea mai grea categorie.

Miruna Aluncăriţe şi Alexandra Ducan, două fete de 10 ani din Botoşani, au reuşit să devină campioane mondiale la dans acrobatic. Acestea au participat la competiţia internaţională DanceStar Finals – World Dance Masters 2015, ce a vut loc între 20 şi 24 mai în localitatea Porec din Croaţia. 

Cele două botoşănence care au reprezentat România la această competiţie au reuşit să obţină locul I, după patru zile infernale de concurs, în care au avut de înfruntat nu mai puţin de 8000 de dansatori din toată lumea. Au participat la categoria ”Acrobatic Dance” şi pe categoria de vârstă 9-12 ani.

Campioane mondiale la 10 ani

Povestea Mirunei şi Alexandrei începe la Botoşani, acolo unde au învăţat să danseze de la 6 ani. Din start acestea au prezentat, spune antrenorul acestora Narcis Vornicu, aptitudini pentru dans acrobatic, având o mobilitate deosebită. S-au înscris la o şcoală de dans din Botoşani, G-Power şi au progresat rapid. 

”Au muncit foarte mult. Au şi mobilitate, este o trăsătură genetică, dar fără muncă nu se poate face nimic. Au stat un an de zile practic mai mult în sală. Este impresionat cum la 10 ani, puteau îndura durerea de la streching fără să crâcnească”, precizează Andrei Vornicu. Anul acesta s-au înscris la concursul Dance Star, World Tour, organizat la nivelul mondial şi care începea prin selectarea de dansatori din fiecare ţară pentru a participa la marea finală anuală. 

Andrei Vornicu alături de Miruna şi Alexandra în Croaţia FOTO Narcis Dreţcanu

În România, selecţia a avut loc în luna martie, la Bucureşti. Cele două botoşănence au fost selectate. Au reprezentat România, la unul dintre cele mai prestigioase competiţii de dans modern, din lume, DanceStar Finals – World Dance Masters aflat sub egida European Dance Union. Aveau de înfruntat la categoria A, cea mai grea din cadrul concursului, 8.000 de dansatori din toată lumea. 

”A fost o competiţie foarte puternică. Erau acolo şcoli de dans din ţări cu tradiţie în acest domeniu. Ei bine, ele au impresionat juriul. La acrobatic dance, la proba la care au participat, la secţiunea children( n.r. copii), au reuşit să impresioneze. Nu s-a mai văzut aşa ceva. Au câştigat detaşat şi în faţa unor ţări cu tradiţie”, spune Vornicu.

Duo-ul botoşănean, noul fenomen al dansului acrobatic

După ce au câştigat trofeul mondial în Croaţia, cele două botoşănence atacă un nou titlu mondial. Miruna şi Alexandra s-au calificat la turneul final al Internaţional Dance Organization care va avea loc către sfârşitul acestui an la Rimini, în Italia.

 Miruna şi Alexandra au o mobilitate uluitoare FOTO Narcis Dreţcanu

„Ele sunt unicat. Este vorba de mobilitatea extraordinară, simţul ritmului, melodicitatea, dar mai ales puterea de muncă. Muncim enorm în sală, sunt nişte copii, dar nu se plâng niciodată. Am încercat să învăţăm nişte figuri ”wow” şi au reuşit. Adică eu cred că putem vorbi de un fenomen naţional. Nu am mai văzut aşa ceva la noi. Oricum deja se remarcă pe plan internaţional”, spune antrenorul fetelor.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Micii dansatori de la clubul „Let's dance junior and senior“ din Târgu Jiu s-au întors încărcaţi cu medalii de la Campionatul Naţional de Dans Artistic

Povestea dansatorului român Marius Iepure, vicecampion european la dans, după ce a renunţat la informatică

Mai multe pentru tine:
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă