O filă de istorie, misterioasă şi controversată: republica evreiască de la Botoşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evreii în vârstă din Botoşani, dar şi mulţi români care au prins sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial îşi aduc aminte că Botoşaniul ar fi devenit autonom în 1944 şi condus de elita evreiască din judeţ timp de două săptămâni.

Republica evreiască din Botoşani este încadrată de cei mai mulţi istorici la capitolul „tabu” sau de-a dreptul aruncată la coşul de gunoi al fantasmelor despre trecut. 

Însă, încă din secolul al XVIII-lea, Botoşaniul a găzduit o importantă comunitate evreiască. Mai mult decât atât casele din Centrul Vechi al municipiului au devenit în mare parte proprietatea negustorilor şi intelectualilor evrei. 

Ascensiunea economică şi implicarea socială a evreilor în comunitate a crescut în secolul al XIX-lea atunci când au participat cu fonduri şi specialişti alături de boierii şi negustroii români sau armeni la ridicarea teatrului din Botoşani dar şi ale altor edificii importante ale urbei. Evreii au fost însă şi protagoniştii unui episod, care poate fi încadrat la capitolul istorii misterioase şi controversate. 

Prin oraş ca o legendă urbană circulă povestea Republicii evreieşti din Botoşani. Lumea înca vorbeşte parcă cu sfială despre acest lucru şi nu vrea să ofere prea multe detalii. 

„Da am auzit despre aşa ceva. Mi-a spus tatăl meu. Ştiu că au fost trei zile parcă sau doar o zi în care evreii au ocupat funcţiile importante din Botoşani şi au proclamat o republică”, a precizat Laurenţiu Curelariu, un botoşănean ce a depăşit vârsta de 70 de ani. Lucrurile s-ar fi petrecut în anul 1944, pe 7 aprilie,a tunci când armatele ruseşti au intrat în Botoşani. Restul ţării era încă ocupat de trupe nemţeşti şi româneşti. 

Autorităţile şi mare parte a populaţiei româneşti din Botoşani s-a refugiat din calea armatei de ocupaţie sovietice. Singurii care ar fi rămas ar fi fost o parte a membrilor comunităţii evreieşti. Fără să fie nimic consemnat, dar totuşi ştiut de aproape toţi botoşănenii de peste 60 de ani, atunci evreii şi-ar fi asumat conducerea oraşului şi ar fi declarat Republica Evreiască la care ruşii ar fi adăugat şi sovietică. Ba chiar primarul oraşului ar fi fost tot un membru al comunităţii evreieşti , cunoscut mai târziu ca Emil Ardeleanu. Intelectualii şi negustorii evrei în lipsa administraţiei româneşti ar fi condus oraşul timp de două săptămâni din cele spuse de comunitatea evreiască de la Botoşani sau două zile după poveşti despre acest eveniment. În orice caz nici măcar evreii din Botoşani nu mai ştiu mare lucru despre Republica evreiască de la Botoşani. 

Confirmă existenţa acesteia dar nu mai ştiu cine au fost aceia care au proclamat-o sau dacă a existat un proiect măcar de constituţie a republicii. Mulţi dintre cei care au participat la aest eveniment spun membrii comunităţii evreieşti au dispărut fără urmă sau au plecat în Israel. „Cei mai bătrâni spun că ştiu despre această republică. Ar fi existat. După retragerea administraţiei, comunitatea evreiască şi-ar fi luat responsabilitatea de a gestiona oraşul, mai ales că era ocupat. Da cei mai în vârstă spun că ar fi fost o republică, dar nu mai mult de două săptămâni. Nici ei nu îşi mai aduc aminte cine a fost cu ideea. Oricum mulţi au plecat imediat în Israel după aceste evenimente”, a precizat David Iosef, liderul comunităţii evreieşti din Botoşani. 

Şi modul în care s-ar fi dizolvat Republica Evreiască de la Botoşani este unul învăluit în mister. Pe de o parte se presupune că liderii comunişti care au însoţit armata sovietică ar fi pus capăt republicii, iar pe de cealaltă parte aramata română ar fi intervenit pentru restabilirea ordinii. „Eu aşa ştiu că a intrat armata şi s-a terminat cu republica. Nu a durat mult”, povesteşte un alt botoşănean. Istoricii însă sunt sceptici în ceea ce priveşte acest episod şi îl trec în mare parte la categoria mitologie. 

Aceştia recunosc  retragerea administraţiei şi preluarea poziţiilor de conducere a oraşului de către evrei, dar pentru un timp scurt şi fără urmă de republică. „A fost un context al retragerii administraţiei şi a unei părţi a populaţiei Botoşaniului. Au fost evrei care şi-a asumat anumite poziţii dar nu poate fi vorba de o republică. O republică presupune multe lucruri, printre care şi o constituţie. Nu poate fi vorba de aşa ceva.”, a precizat istoricul botoşănean Gheorghe Median. Mit sau realitatea, istoria Republicii Evreieşti din Botoşani intră alături de catacombe în categoria istoriilor misterioase ale târgului din nordul Moldovei.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO