Morţii din Botoşani primesc reţete compensate, cu care se plimbă pe la farmacii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un control al Curţii de Conturi la farmaciile şi la medicii de familie botoşăneni a scos la iveală numeroase nereguli, posibile fraude şi multe ciudăţenii. Un bun exemplu sunt morţii care au primit reţete compensate şi, culmea, în baza acestora, au şi luat tratament de la farmacii. Şefii de la Casa Judeţeană de Asigurări, instituţia care ar trebui să aibă grijă cum se duc banii asiguraţilor din sănătate, se jură că nu ştiau de asemenea practici.

Dacă în toată lumea există legende cu morţii care merg sau morţii vii la Botoşani un control al Curţii de Conturi a dat peste morţii care primesc reţete compensate şi iau medicamente de la farmacie. Şi nu este o glumă. 

Inspectorii curţii de conturi în urma unui control efectuat în toată ţara, au descoperit în judeţele Botoşani, Vâlcea, Mehedinţi şi Caraş-Severin numeroase nereguli la acordarea reţetelor compensate, înscrierea în programele naţionale a pacienţilor dar şi o situaţie mai puţin obişnuită.  Medici de familie din aceste judeţe au eliberat reţete gratuite sau compensate pe coduri numerice personale ale persoanelor decedate. 

Automat în baza acestor reţete, ulterior au fost luate şi medicamente de la farmacii. Cele mai multe reţete de acest gen au fost eliberate pe programe naţionale, pentru diabet sau cancer unde medicamentele sunt cele mai scumpe. ”Au fost validate nelegal prescripţii medicaleîn valoare estimată de 162.000 lei pe coduri numerice personale care au aparţinut unor persoane care erau decedate la data prescrierii cât şi la data eliberării medicamentelor, atât prin farmaciile cu circuit deschis cât şi cu circuit închis”, se arată în raportul Curţii de Conturi publicat joi la amiază. 

Auditorii au făcut aceste constatări pentru perioada 2010-2012, iar prejudiciul total adus statului român de medici şi farmacii în care sunt incluse şi reţetele morţilor se ridică la peste 7 miioane de

euro

. La nivelul judeţului Botoşani, Casa Judeţeană de Asigurări care prin compartimentul control pe care îl are în organigramă ar fi trebuit să depisteze în patru ani de zile aceste nereguli şi inclusiv prejudiciul. Actualii şefi ai instituţiei ridică însă din umeri şi spun că nu erau în funcţie atunci când morţii din Botoşani au primit reţete compensate. 

Mai mult decât atât dau asigurări că nu sunt multe cazuri şi că de fapt au murit cu reţeta la purtător aşteptând să le vină medicamentele. ”Aceste cazuri au fost înregistrate pe programele naţionale, acolo unde este vorba de sume mari de bani. Sunt şi cazuri în care erau persoane bolnave de cancer şi până a venit tratamentul au decedat. Iar reţeta a rămas ca fiind înregistrată. Nu sunt multe cazuri de acest gen”, a precizat directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Botoşani, Costel Lupaşcu. 

Acesta dă vina şi pe sistemul informatic centralizat care nu dă roade deocamdată şi nu este foarte bine pus la punct. ”Sistemul integrat unic ar fi trebuit să avertizeze casa de asigurări în aceste condiţii. Mai are nevoie de îmbunătăţiri”, susţine Costel Lupaşcu.

 În momentul de faţă se aşteaptă desfăurătorul de la Curtea de Conturi pentru a şti exact câte cazuri sunt de prescripţi pe cnp-urile decedaţilor şi numele vinovaţilor pentru a fi luate măsuri. Cel mai probabil într-o primă fază, medicii de familie care au eliberat reţete morţilor  vor fi nevoiţi să restituie banii pe medicamente din propriile buzunare.

citiţi şi:

RECHIZITORIU 45 de persoane, trimise în judecată în dosarul analizelor false. Medicii care falsificau reţete primeau 10% din valoare analizelor recomandate

Scandalul uriaş din sănătate a ajuns şi la Vaslui! Zeci de farmacii suspectate că au eliberat reţete fictive către CJAS

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită