Scandalul uriaş din sănătate a ajuns şi la Vaslui! Zeci de farmacii suspectate că au eliberat reţete fictive către CJAS
0
Reprezentanţii mai multor farmacii din municipiul reşedinţă de judeţ sunt suspectate de poliţişti că eliberează reţete compensate şi gratuite fictive.
Farmaciştii sunt bănuiţi că au înţelegeri cu medicii care prescriu reţete, încasând parte din contravaloarea acestora fără ca medicamentele să fie eliberate. Una dintre farmaciile vizate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) este cea a fiicei interlopului Miţu Dăriescu, scrie ziarul „Obiectiv de Vaslui“. Este vorba de farmacia „Damidar“, care aparţine Georgetei Dăriescu, care s-ar părea că a găsit „reţeta medicală“ pentru îmbogăţire. În anul 2012, farmacia „Damidar“ a obţinut de la CJAS peste 300.000 de mii de lei, bani decontaţi în urma eliberărilor de reţete compensate şi gratuite. Interesant este faptul că, de la un trimestru la altul, valoarea medicamentelor vândute pe baza reţetelor a fost în creştere, cei mai mulţi bani încasaţi de la casă fiind în partea a treia a anului. În primul trimestru, farmaciei Georgetei Dăriescu i-au fost decontaţi 15.523 de lei, în al doilea trimestru 83.003 de lei, în trimestrul trei 104.558 de lei, în timp ce în ultimul trimestru i-au fost decontaţi puţin sub 100.000 de lei.
S-au plâns doar poliţiştilor
Interesant este faptul că scandalul reţetelor false a pornit în urma mai multor plângeri la Poliţie, şi nu la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), aşa cum s-a întămplat în mai multe judeţe din ţară. „Poliţiştii din cadrul SIF Vaslui cercetează modalitatea de eliberare a unor reţete compensate şi gratuite şi de achiziţie medicamente de la mai multe farmacii de pe raza municipiului Vaslui. În acest sens au fost solicitate documente privind modalitatea de decontare a acestora de la casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Vaslui“, a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratluui de Poliţie Judeţean Vaslui. Deocamdată, ancheta este la stadiul de stângere de date, pe adresa CJAS sosind mai multe adrese de la organele de Poliţie.
„La nivelul CJAS Vaslui au fost depuse mai multe solicitări vizavi de eliberarea unor reţete compensate, dar şi unor bilete de tratament. Trebuie specificat că aceste solicitări nu au venit de la cetăţeni, ci de la anumite instituţii ale statului. Se vor efectua controale încrucişate şi vom pune la dispoziţia organelor judiciare toată documentaţia de care au nevoie“, a declarat Simona Polak, preşedintele CJAS Vaslui.
Cum funcţionează sistemul
Potrivit unor surse din cadrul anchetatorilor, în ultimii ani farmaciştii au completat în fals sute, dacă nu, mii de reţete, pentru diferite afecţiuni, mai ales cele legate de boli psihice. Printre pacienţii care „au beneficiat“ de aceste medicamente s-ar afla şi mai multe persoane decedate. Aceste reţete erau trimise, apoi, Casei de Asigurări de Sănătate care, ulterior, le deconta. Din câte se pare, prejudciul adus bugetului de sănătate de farmaciştii vasluieni ar depăşi suma de 2 milioane de lei.