Județul din România unde muncește doar o treime din populație. Sunt 40.000 de oameni fără loc de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În județul Botoșani, peste 65% din populație nu are serviciu și este întreținută într-o formă sau alta de statul român. În plus, din rândul botoșănenilor buni de muncă, peste 40.000 nici măcar nu s-au obosit să urmeze un curs de calificare sau să-și depună dosar pentru șomaj. 

În județul Botoșani doar 35% din populație este activă FOTO Cosmin Zamfirache

Județul Botoșani are o populație de aproximativ 360.000 de locuitori, conform ultimului recensământ. Dintre aceștia, apți de muncă sunt doar 107.000, adică mai puțin de jumătate din populație. Cei mai mulți sunt pensionari. Dintre cei buni de muncă, peste 40.000, conform statisticilor oficiale, nu au un loc de muncă. Mai mult decât atât, toți acești 40.000 nici măcar nu și-au depus dosar de șomaj, și nu participă la vreun curs de calificare.

Tabloul dezolant al unuia dintre cele mai sărace județe din România este completat și de statisticile care arată că la Botoșani sunt și peste 3.000 de asistați social. Tocmai din această cauză, județul nord-moldav, conform declarațiilor șefilor de la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă, Botoșani este pe penultimul loc în România la gradul de ocupare al forței de muncă, concluzia fiind una tristă. Botoșani este sărac și din cauză că mulți localnici nu muncesc, nu beneficiază de venituri constante, și nici nu sunt contribuabili la bugetul statului român. Mulți trăiesc din ce apucă, uneori cufundați în vicii și resemnare.

Doar 35% din populație produce ceva

Județul Botoșani are o populație puternic îmbătrânită mai ales în zona rurală, astfel că satele se depopulează masiv. Una dintre principalele cauze este plecarea masivă a tinerilor, mai ales a celor de la țară, în străinătate. Au fost alungați de sărăcie și de lipsa locurilor de muncă. Cei mai mulți nici nu vor să mai audă de o eventuală revenire în satul natal.

„Eu la ce să-mi chem copiii? La sărăcie, la glod ( n.red. noroi)? Nu aveau la ce sta. Nici nu se mai întorc, au copii acolo”, spune moș Toader, un țăran din Adășeni.

Realitatea arată că mulți dintre cei plecați erau buni meseriași, iar acasă, în multe cazuri, au rămas cei care oricum nu aveau loc de muncă, și nici calificare, inclusiv asistații social. „Ăia care munceau aici, muncesc și acolo. Asta este realitatea”, spune Dumitru Dresleucă, viceprimarul din Adășeni.

Statisticile oficiale arată că doar 35% din populație are loc de muncă, adică un venit constant, forță de cumpărare și contribuie la bugetul de stat. Restul sunt pensionari, elevi, persoane cu dizabilități, asistați social, șomeri și, mai grav, peste 40.000 de oameni care nu muncesc și nu se află în nicio evidență.

Fără carte, fără loc de muncă, fără calificare

Situația este deosebit de gravă fiindcă mulți dintre cei fără niciun loc de muncă, care trăiesc mai ales în satele județului, nu știu nici măcar carte, darămite vreo calificare, singura lor șansă fiind munca cu ziua, la câmp sau la animale. Doar 8% din populația județului are studii superioare, în timp ce o treime din locuitori, mai ales din mediul rural, nu au nici măcar 10 clase, minimul necesar pentru a se califica într-o meserie.

„Nivelul de calificare este o mare problemă a persoanelor care există la ora actuală în evidența AJOFM. Noi încercăm să-i orientăm pentru finalizarea învățământului de bază primar sau gimnazial, a doua șansă. Iar cei care au terminat învățământul minim obligatoriu să-i orientăm către parcurgerea cursurilor de formare profesională”, spune directorul AJOFM Botoșani.

„Am stat acasă, nu-mi bat capul pe trei lei”

Mulți dintre cei care nu au loc de muncă au intrat într-un soi de cerc vicios. S-au resemnat și își îneacă amarul în vicii, puținii bani pe care-i câștigă cu ziua împărțindu-i între familie și viața de la crâșmă. În plus, deși în unele comune precum Dângeni sau Hilișeu Horia s-au făcut adevărate burse ale locurilor de muncă pentru a le găsi serviciu sătenilor, puțini au fost interesați.

„Am stat acasă, nu-mi bat capul pe trei lei. Salarii mici, umblătură. Aici mai găsesc eu ceva”, mărturisește un sătean din Dângeni.

Oamenii mai în vârstă sunt revoltați de atitudinea consătenilor care se complac în sărăcie și lipsă de ocupație.

„Țigara și băutura îs la putere. Dacă pleci la muncă nu mai poți da pe la crâșmă. Aici mai dă o casă, mai bagă un rachiu”, spune un sătean mai în vârstă din Dângeni.

Nici măcar fermierii nu mai găsesc ciobani.

„Deși primesc bani buni în mână și loc de cazare și tot ce trebuie, nu mai sunt ciobani, nu mai vor”, spune și Ionică Nechifor, director la Stațiunea de Cercetare Popăuți și cunoscut crescător de oi.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța