Istoria ardeleanului care a făcut posibil zborul în spaţiu. Şeful arsenalului din Sibiu a inventat racheta cu trei etaje de combustibil solid încă de acum 500 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un transilvănean a reuşit acum 500 de ani să inventeze principiile care au stat la baza construirii rachetelor moderne şi care au făcut posibil zborul în spaţiu. Conrad Haas era şeful arsenalului din Sibiu şi a inventat primele rachete în trepte. Revoluţionara invenţie a fost folosită împotriva turcilor.

Este puţin cunoscut faptul că racheta spaţială cu trei etaje de carburant solid sau celebrul model lansat de la Cape Kennedy a fost inventată în 1529 de un transilvănean, care era şeful depozitului de artilerie din Sibiu. Se numea Conrad Haas, era austriac la origine şi cu invenţiile sale revoluţionare a uimit, dar a şi îngrozit.

Istoria rachetei

Istoria arată că racheta a fost folosită prima dată în China, în secolul al VII-lea, î.HR. 

Era un tub de hârtie groasă, cu încărcătură de praf de puşcă, o magie a acelor vremuri. Chinezii au folosit-o iniţial pentru lansarea de artificii şi mai apoi în război pentru a semăna mai mult panică în rândul adversarilor decât pentru pagube reale. 

De la chinezi, a ajuns în lumea arabă în secolul al VII-lea d.HR. Arabii o foloseau doar pentru lansarea artificiilor. În cele din urmă, a pătruns în Europa şi a fost folosită doar pentru distracţiile de la bâlciuri. Veche rachetă chinezească era departe însă de principiile care stau şi astăzi la bazele lansării rachetelor. Aici intervine sibianul Conrad Haas. El este cel care cu ajutorul calculelor şi a experimentelor a deschis lumii posibilitatea zborului spaţial dar şi a distrugerii în masă. 

Sibianul care a inventat racheta

În anul 1960 inginerul român Doru Todericiu a descoperit în arhivele Sibiului un document remarcabil numit Coligatul de la Sibiu scris de şeful depozitului de artilerie din Sibiu, Conrad Haas între  1529 şi 1556. Conţinea în 392 de pagini şi peste 300 de ilustraţii o adevărată lucrare ştiinţifică despre rachete. Inginerul român şi-a dat seama că avea în faţă principiile care vor sta mai târziu la baza aeronauticii moderne şi mai precis la baza construirii rachetelor spaţiale.

Conrad Haas şi un tip de lansator cu rachete FOTO daviddarling.info

Întregul studiu al sibianului Haas a fost prezentat oficial în anul 1966 de preşedintele Federaţiei Internaţionale de Astronautică, savantul român Elie Carafoli  la Congresul Internaţional de Aeronautică de la Madrid. S-a constatat că descoperirile lui Haas şi principiile sale stau la baza construirii rachetelor spaţiale care s-au ridicat în spaţiu de la Cape Canaveral. Totodată Haas a inventat şi tehnologia „delta” la rachete pentru stabilitate. Principiile lui Haas vor fi aplicate în era modernă şi la constuirea de rachete de război.

Rachete cu căsuţă şi rachete-săgeată la arsenalul Sibiului

Parcurgând manuscrisul lui Haas atât Carafoli cât şi Todericiu au descoperit cum arătau rachele lui Haas. Astfel invenţiile lui Haas sunt racheta cu două etaje de ardere inventată în 1529 , racheta cu trei etaje de ardere şi bateria de rachetă inventate în acelaşi an urmate de ”căsuţa zburătoare” din 1536. Cea din urmă invenţie, căsuţa zburătoare era prototipul primitiv, primul de altfel al unei rachete spaţiale, iar căsuţa nu era altceva decât cabina în care urmau să stea călătorii. 

Totodată Haas inventează în 1555 şi aripioarele „delta” pentru rachete, cu scopul de a spori precizia de tragere dar şi pentru stabilizarea rachetei pe traiectorie. Principiile lui Haas privind această tehnologie sunt folosit şi astăzi la avioanele de ultimă generaţie sau la rachetele spaţiale. Rachetele lui Haas din evul mediu erau construite din straturi succesive de hârtie groasă şi lipite cu clei.Rachetele cu trepte erau făcute din mai multe rachete simple, introduse în acelaşi înveliş.


Rachetele lui Haas FOTO wikipedia.org

Fitilul care era între acestea era pus la lungimea potrivită pentru a arde şi a exploda la intervale calcultate. Rachetele utilizau combustibil bazat pe praf de puşcă dar şi ca încărcătură substanţe inflamabile şi chiar şrapnel pentru a face prăpăd la contact cu solul. Haas a construit o mulţime de tipuri de rachete, inclusiv cele care explodau până şi în apă dar şi o serie de torţe, folosite şi astăzi în armată pentru semnalizarea unei ţinte sau destinaţii pe câmpul de luptă. Avea astfel rachete-săgeată sau bastoane de foc, cu tot de ghiulele explozive ataşate. A inventat bineînţeles şi un dispozitiv pentru lansarea acestor rachete.

Cum a băgat Haas spaima-n turci cu rachetele

Rachetele sibianului au fost folosite în special în război. Erau lansate de pe metereze contra asediatorilor sau din câmp deschis. Practic rachetele lui Haas au salvat Viena în 1542 în faţa asediatorilor turci, aceiaşi care au transformat Buda în paşalâc. Haas a lansat rachetele asupra infanteriei otomane. La impactul cu solul, ciudatele echipamente militare au explodat împărţind şrapnel ucigător pe o suprafaţă mare. Turcii au fost cuprinşi de groază în faţa ciudatului armament. Mai mult decât atât, se presupune că Haas ar fi reuşit să trimită şi în spaţiu o rachetă.

Reţete învăţate de la un român

În spatele inveţiei revoluţionare a stat însă şi un personaj misterios. Se numea Ioan Valahul şi era un românde la Alba Iulia, despre care Haas scria în tratatele sale că ar fi un maestru al prelucrării pulberii pentru rachete. Totodată sibianul recunoaşte că de la el învăţase reţetele de pulbere folosite pentru acţionarea rachetelor. „O parte pulbere, trei părţi sulf, o parte salpetru, o parte cărbune şi 3/32 antimoniu", arăta Haas o reţetă învăţată de la Ioan Valahul. 

Conrad Haas un austriac stabilit la Sibiu

Despre viaţa lui Conrad Haas, inventatorul de rachete, nu se ştie prea mult. Cert este că era bavarez din clanul Haasenhof din zona Landshut. „Această carte este zugrăvită de Conrad Haas din Dornbach, de neam din Haasenhof, lângă Landshut. Începută la anul 1529, pe când eram guard de artilerie şi turnător de tunuri al majestăţii sale imperiale şi regale romane a coroanei ungare”, scria despre sine Haas în tratatul său. 

Era protestant şi a servit drept guard şi mai apoi ofiţer de artilerie în armata imperială austriacă, participând la numeroase campanii militare, precum cea de la Viena, Bratislava şi Transilvania contra lui Ioan Zapolya. A fost detaşat la Sibiu, un oraş săsesc cu un arsenal deosebit de bine aprovizionat, ca şef al Depozitului de Artilerie. În Sibiu a şi murit în 1576.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Oficiali americani: rachete lansate de Rusia din Marea Caspică s-au prăbuşit în Iran. Kremlinul neagă informaţia

Coreea de Nord ameninţă SUA cu lovituri nucleare

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor