Cum s-a răspândit creştinismul datorită Imperiului Roman. Chiar persecuţiile au dus la înflorirea noii religii

Creştinismul s-a răspândit mai ales datorită condiţiilor oferite de Imperiul Roman. Cei care propovăduiau noua învăţătură în primele secole ale erei creştine au beneficiat de protecţia oferită de administraţia romană, dar şi de infrastructura imperiului. Culmea, până şi persecuţiile s-au dovedit a avea un rol important de popularizare.

Creştinismul este una dintre cele mai importante religii ale lumii, cu o istorie de peste 2000 de ani. 

Totul a pornit în anii primului secol, numit chiar aşa, al erei creştine, odată cu învăţăturile lui Iisus din Nazaret şi răspândirea acestora în tot Imperiul Roman, întins la acea vreme pe trei continente. 

Iniţial, creştinismul nu părea să aibă vreo şansă în lumea romană, având în vedere că adepţii săi erau priviţi, iniţial, ca o sectă ciudată, despre care au apărut multe prejudecăţi. 

Creştinii erau consideraţi bizari, chiar periculoşi având în vedere că nu erau dispuşi să adopte cultul împăratului şi se eschivau de la serviciul militar. 

Tocmai de aceea, cu diferite ocazii, împotriva lor au fost lansate persecuţii violente. Cu toate acestea, creştinismul s-a răspândit şi chiar a biruit reuşind să se impună ca religie oficială a Imperiului. Specialiştii spun că imperiul prin structura şi facilităţile sale au dus la răspândirea creştinismului, chiar şi prin persecuţii.

Creştinii, drumurile şi administraţia romană

În primele două secole ale erei creştine, Imperiul Roman se afla la apogeul puterii sale. Controla un teritoriu vast, din Scoţia de astăzi până la deşertul Sahara şi de la Oceanul Atlantic până la Tigru şi Eufrat. De această unitate administrativă întinsă pe un teritoriu uriaş au profitat şi predicatorii creştini. Este vorba despre apostolii şi mai apoi învăţăceii lor care au cutreierat imperiul răspândind cuvântul Scripturilor. 

Administraţia imperială romană a oferit cadrul perfect pentru a facilita predica şi deplasarea misionarilor creştini. În primul rând, era vorba despre reţeaua de drumuri romane. Ele se întindeau de la un capăt la celălalt al Imperiului şi au facilitat deplasarea în locuri unde anterior era greu de ajuns, mai ales în anotimpurile ploioase.

Totodată, drumurile ofereau o mai mare eficienţă a deplasării, dar şi protecţie. Mai mult decât atât de-a lungul drumurilor existau locuri de popas, unde călătorii se puteau odihni în siguranţă şi puteau găsi apă şi hrană. Totodată, administrarea romană a localităţilor de la capătul acestor drumuri au favorizat propovăduirea învăţăturilor creştine. Misionarii găseau locuri de cazare, găseau spaţii publice în care se puteau întâlni sau lua cuvântul. Nu în ultimul rând, unitatea monetară şi administrativă, plus folosirea latinei ca limbă universală facilita mult accesul şi călătoria în toate colţurile imperiului. 

Pax Romana şi creştinismul

Totodată, un alt aspect scos în evidenţă de specialişti era siguranţa oferită în cadrul Imperiului Roman. Pe lângă drumurile relativ sigure de-a lungul imperiului, pacea romană instaurată în primele secole ale erei creştine a avut menirea de lăsa viaţa religioasă, inclusiv cea misionară de a-şi urma nestingherită cursul. 

Oamenii călătoreau fără teamă, erau preocupaţi de viaţa culturală, religioasă, politică. Se puteau exprima, îşi puteau manifesta credinţele şi gândurile fără teama de a fi atacaţi, jefuiţi, ucişi. Totodată, pacea romană facilita deplasarea inclusiv în scop misionar. 

Totodată, administraţia romană pentru a menţine pacea asigura în fiecare zonă importantă a imperiului garnizoane. În oraşele cucerite, romanii aveau grijă să menţină ordinea. Acest lucru a fost un alt plus în activitatea de misionariat. De exemplu, apostolul Pavel a fost de mai multe ori salvat de romani din mâinile evreilor. 

Persecuţiile şi martirii 

Culmea, până şi persecuţiile îndreptate împotriva creştinilor au ajutat la răspândirea acestei religii. Deşi iniţial  creştinismul era considerată doar o sectă evreiască şi a fost tolerată odată cu exacerbarea cultului imperial, dar şi a fricii de conspiraţii a unor împăraţi romani, noua religie a început să fie percepută ca un pericol. 

Manifestările violente împotriva creştinilor aveau loc la nivel local, la început ca urmare a unor recolte nesatisfăcătoare, a unor invazii. Creştinii, ca oameni care sfidau zeii protectori ai locului, erau scoşi ţap ispăşitor. Inclusiv în timpul domniei lui Nero, împăratul a aruncat vina pe evrei pentru incendiul devastator izbucnit în Roma.

Au urmat persecuţii organizate, mii dintre aceştia fiind aruncaţi animalelor sălbatice în arenă sau ucişi de gladiatori. În timpul perioadei de instabilitate politică în cadrul imperiului din secolele III-IV, au avut loc persecuţii masive îndreptate împotriva creştinilor, renumită fiind cea a împăratului Decius. 

Cu toate acestea, cu cât romanii omorau mai mulţi creştini, cu atât numărul lor creştea odată cu importanţa cultului. De altfel, este cunoscută şi expresia ”sângele martirilor este sămânţa din care s-a născut Biserica”. Numărul mare de martiri a întărit creştinismul, iar tot mai mulţi oameni doreau să afle despre această religie, unii curioşi să afle ce-i făcea pe oameni să recurgă la sacrificiul de sine. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Biserica Ortodoxă, poziţie dură împotriva yoga: „Opusul mesajului creştin. Yoga îl exclude pe Dumnezeu ca Persoană”

Isus din Nazaret şi mişcarea „Black Lives Matter“