Cum a aruncat statul bani pe un cartier de locuinţe sociale făcute pe jumătate. Mii de oameni aşteaptă o casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locuinţele sociale nu au fost finalizate din lipsă de fonduri FOTO Cosmin Zamfirache

Şase scări de bloc cu locuinţe sociale pentru care Ministerul Dezvoltării a plătit peste cinci milioane de lei zac în paragină de aproape trei ani, în municipiul Botoşani. Blocurile, cu 72 de locuinţe, sunt acoperite cu o folie, distrusă de intemperii şi care se degradează de la o zi la alta.

La marginea municipiului Botoşani, pe drumul care duce către comuna Roma, lângă un cartier ANL, Primăria oraşului a vrut să facă câteva blocuri cu locuinţe sociale, mai ales că era cerere mare în acest sens, ba chiar a obţinut şi finanţare de la Ministerul Dezvoltării. Construcţia blocurilor a început în 2016, dar nici până astăzi acestea nu sunt finalizate, din lipsa fondurilor. Din cauza plăţilor întârziate şi a creşterilor costurilor cu materialele, constructorul a renunţat la contract în 2018. De atunci, scările de bloc, ridicate „la roşu”, zac în paragină, fără să aibă măcar un acoperiş finalizat, fiind acoperite cu o folie, deja deteriorată. În tot acest timp, peste 1.500 de botoşăneni solicită o locuinţă socială. „Aştept de patru-cinci ani. Stau ba pe la o mătuşă, ba pe la o rudă de la ţară. Am şi copii”, mărturiseşte un botoşănean, singur întreţinător de familie. 

Locuinţe sociale făcute pe jumătate

Povestea cartierului cu locuinţe sociale din zona supranumită Cişmea începe în 2016, când Primăria Botoşani a reuşit să obţină un contract de finanţare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Altfel spus, ministerul plătea pentru construcţia a 72 de locuinţe sociale, 50 de apartamente şi 22 de garsoniere. Acestea urmau să fie amplasate într-un cartier cu locuinţe ANL. Lucrările au fost adjudecate de o firmă de construcţii din Botoşani care a început lucrările chiar în acel an, iar blocurile ar fi trebuit terminate în cel mult un an şi jumătate. După doi ani însă, lucrările au ajuns la 53 %, iar constructorul a cerut rezilierea contractului. Antreprenorul spune că a renunţat la contract din două motive clare: primea banii cu ţârâita de la stat, iar scumpirea materialelor coroborată cu creşterea salariilor muncitorilor transforma contractul într-o afacere păguboasă, ce aducea pierderi destul de mari. Ba chiar firma s-a împrumutat la bancă pentru a putea executa lucrările în aşteptarea banilor de la stat. „Primăria a făcut doar câteva plăţi, să zicem una mai consistentă, după ce noi am susţinut lucrările o perioadă de aproape opt luni. Noi întâmpinăm probleme şi din această cauză. Am luat bani din bancă, am plătit dobândă, am susţinut lucrările, am plătit taxe, impozite,TVA. Dar de la Primărie veneau greu banii. Când au crescut salariile în construcţii, acei 3.000 de lei pe angajat, dar şi odată cu scumpirea materialelor cu 40-46%, de comun acord s-a reziliat contractul. Nu mai era rentabil”, spune Radu Mihalache, unul dintre reprezentanţii firmei de construcţii. 

Primăria abia caută soluţii

Aşa se face că, din 2018, blocurile zac fără ca Primăria să mai găsească vreun constructor pentru a le finaliza, ci abia acum se fac evaluări pentru a vedea cât mai costă continuarea lucrărilor. „Am făcut o evaluare a lucrărilor care trebuie executate de la stadiul fizic pe care-l avem acum, de 53 %, pentru a semna un act adiţional la contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării şi să putem continua”, spune primarul Cosmin Andrei. 

Fostul constructor spune că există riscul degradării lucrării, lăsată atâta timp în paragină, cu atât mai mult cu cât blocurile sunt acoperite doar cu o folie, deja deteriorată, iar infiltraţiile de apă afectează elementele din structura şarpantei. „Dacă ajunge apă pe placa de beton din pod, afectează la elementele de prindere, de la talpă”, precizează Radu Mihalache. În prezent, valoarea totală a investiţiei ar ajunge la 11 milioane de lei.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Abonamentele medicale, contribuţie semnificativă în economia României. Cum pot fi create noi locuri de muncă

Merkel: China trebuie să facă progrese semnificative în ceea ce priveşte munca forţată înainte ca UE să ratifice acordul de investiţii

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”