Cum a ajuns un şef de instituţie să se răstoarne cu maşina într-o grădină. Pleca în Turcia când autoturismul în care se afla a fost spulberat de un TIR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina în care se afla directorul de la DGASPC a fost aruncată pe marginea şoselei FOTO Adevărul

Dan Şlincu, şeful de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a fost implicat împreună cu familia într-un grav accident de circulaţie la Buzău. Maşina în care se afla a fost izbită de un TIR.

Ghinion teribil pentru şeful de la Protecţia Copilului din Botoşani, Dan Şlincu. Acesta pleca marţi seara în concendiu, în Turcia. Nu a mai reuşit să ajungă însă în ţara sultanilor. 

A ales să plece cu maşina, împreună cu familia, adică cu soţia şi cei doi copii în vârstă de 11 şi respectiv de 17 ani. Pe centura Buzăului maşina pe care o conducea a fost izbită în plin de un TIR care venea dinspre Bucureşti. 

Maşină aruncată într-o gradină

Şeful de la DGASPC a povestit că a tras de volan şi a reuşit să evit impactul frontal cu TIR-ul. Chiar şi aşa tamponarea a fost puternică. Lovit în lateral de autocamion, autoturismul botoşăneanului a fost proiectat într-o grădină, răsturnându-se. 

Din fericire, toţi pasagerii au scăpat cu viaţă. Cel mai bine a ieşit, Dan Şlincu. Au fost răniţi, însă fiul acestuia de 11 ani, soţia şi fiica acestuia de 17 ani. Cioburile desprinse din parbriz le-au provocat tăieturi la nivelul feţei. Aceştia au primit îngrijiri medicale.

 

Şofer la un pas de a fi linşat

Sătenii care au asistat la accident, aproape l-au linşat pe şoferul TIR_ului. Şi asta fiincă avea viteză prea mare şi ar fi încercat să depăşească neregulamentar. Mai mult decât atât accidentul s-ar fi produs fiindcă şoferul auto-camionului în cadrul depăşirii a intrat pe contra-sens. Localnicii erau supăraţi că şoferul ar fi putut să le accidenteze proprii copii. 

 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Şapte răniţi pe autostrada Arad-Pecica. Accidentul a avut loc pe un drum închis circulaţiei

Autobuz implicat într-un accident rutier în Hunedoara: două pasagere rănite

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată