„Coasa“, un dans unicat în România. Este un ritual al iubirii şi al războiului şi e vechi de câteva secole

În satul botoşănean Coşula are loc un joc al căiuţilor unicat în România, spun localnicii. Este singurul, adaugă aceştia, care imită mişcările cosaşilor. Totodată, jocul de iarnă al căiuţilor de la Coşula este şi un dans al dragostei.

Satul Coşula, situat la aproximativ 15 kilometri de municipiul Botoşani, este una dintre cele mai vechi aşezări din judeţ. Se spune că localitatea s-a constituit în vremurile primilor voievozi moldavi, cunoscând o dezvoltate aparte mai apoi în vremurile lui Ştefan cel Mare, dar mai ales ale fiului său, Petru Rareş. 

De altfel, în timpul ultimului domnitor menţionat, vistiernicul Mateiaş, un sfetnic de seamă a lui vodă, a ridicat la Coşula una dintre cele mai frumoase mănăstiri medievale din Moldova, renumită pentru picturile sale, cu un galben unicat. 

Pe aceste meleaguri, în urmă cu secole, s-a dezvoltat o tradiţie unică în România, mai precis un joc al căiuţilor, simbol al cavaleriştilor până la urmă, dedicat, culmea, unei activităţi cât se poate de paşnice şi mai ales lipsită de aceea onoare marţială a cavaleristului. Este vorba de un dans dedicat cositului. Totodată acest joc este şi unul al dragostei, păstrând o tradiţie veche prin care fetele ajungeau să-şi peţească alesul şi nu invers, cum se obişnuişte mai peste tot.

”Călăreţi” care imită mişcările cosaşilor

Jocul căiuţilor de la Coşula este păstrat din generaţie în generaţie. Este executat mai ales în preajma Anului Nou, de flăcăii satului. Ţinuta căiuţilor de la Coşula este cât se poate de simplă. Este vorba despre costumul popular al zonei şi cuşmele răzeşilor moldoveni de altădată. Caii nu au podoabe strălucitoare şi nici alte invenţii ornamentale apărute mai ales în ultimele decenii. Totul este simplu şi pe cât posibil autentic. 

Cel puţin aceasta este dorinţa oamenilor mai în vârstă care vor să păstreze vechile tradiţii. Iar unul dintre coşulenii care şi-au dedicat viaţa conservării acestor obiceiuri vechi este Adrian Ursachi. Acesta spune că jocul căiuţilor de la Coşula are o vechime de câteva sute de ani şi că este dedicat cositului.

”Linia melodică este făcută exact după modul în care se coseşte, adică ritmul respectiv al cosaşilor. Totodată mişcările executate de dansatori, cum se adună, cum se desfăşoară, imită mişcări făcute la cosit. Este ca un adevărat ritual al cosaşului. Aşa se şi numeşte jocul, ”Coasa”. Este unic în România, numai la Coşula se dansează aşa ceva. Pare ciudat la prima vedere ca nişte ”călăreţi” să imite mişcările unei munci paşnice, ţărăneşti, dar are rostul său bine precizat”, spune Adrian Ursachi.

De la vechii ”hânsari” la căiuţii Coşulei

Iar acest rost, spun oamenii locului, se pierde în negurile timpului. Înainte, pe lângă robii mănăstireşti, la Coşula, trăiau şi ţăranii liberi sau răzeşii, care plecau la oaste pe cheltuială proprie. Majoritatea erau călăreţi şi activau, aşa cum spun coşulenii, ca şi ”hânsari”, adică o cavalerie uşoară, folosită inclusiv pentru a hărţui duşmanul. De aici şi jocul căluţului, menit să evoce această tradiţie ecvestră din zonă. Iar legătura cu ritualul cosaşului este cât se poate de simplă, spun coşulenii. Mai precis, răzeşii îşi creşteau şi hrăneau singuri caii de luptă, iar pentru aceasta aveau nevoie de multe ori inclusiv de iarnă proaspăt cosită. Iar înainte de a fi călăreţi erau automat şi cosaşi. 

Fetele la peţit ”călăreţi”

Totodată acest frumos joc de Anul Nou păstrează şi un adevărat ritual al iubirii. Numai că este inversat. Sau mai precis fetele îşi demonstrează iubirea faţă de bărbatul ales. Şi bineînţeles şi aici totul pleca de la război. Înainte fata îi cosea bărbatului iubit tunica pe care o îmbrăca. După ce treaba serioasă a războiului s-a transformat în joc, ritualul dragostei s-a adaptat. Mai precis fata îşi arată iubirea faţă de băiat prin coaserea unor cordele (n.r. un fel de ornamente colorate) pe bundiţă sau tunică. 

”Fetele cosea cordele la băieţi. Era ca o taină asta. Nu trebuia să ştie nimeni. Se întrebau, oare cine îl pregăteşte pe flăcăul ăsta? La un moment dat însă, mai ales când se oficializa totul, se afla şi cele mai îndemânatice şi gospodine erau apreciate de întreaga comunitate”, spune Adrian Ursache.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Ce nu trebuie să lipsească de pe masă de Revelion. Tradiţiile culinare care aduc noroc şi bunăstare în noul an

INTERVIU Grigore Leşe: „Oamenii în România cântă după mintea mea, nu mai ştiu să schimbe. Când imiţi nu poţi fi mare“ VIDEO