Ce era „Fântâna Vieţii”, proiectul nazist care a furat copilăria şi identitatea a sute de mii de copii
0„Fântâna vieţii” a fost numele unuia dintre cele mai nebuneşti şi inumane proiecte naziste de selecţie rasială. Practic, femeile considerate „pure” din punct de vedere etnic erau încurajate să facă copii, ilegitimi, cu ofiţerii SS. Copiii erau crescuţi în orfelinate, iar cei imperfecţi ucişi.
Regimul nazist a avut printre altele obsesia purităţii etnice şi rasiale. Liderii Germaniei Naziste considerau că singura rasă care merită să conducă pe Terra era cea ariană, adică, pe scurt cea germanică. Standardele acesteia erau clare, indivizi înalţi, cu ochi albaştri şi păr blond sau roşcat.
Naziştii credeau că această rasă ariană se distinge prin forţă, inteligenţă, dar şi prin toate calităţile necesare subjugării tuturor celorlalte neamuri.
Mai mult decât atât, rasele indezirabile trebuiau exterminate pentru a oferi spaţiul vital al acestor „aleşi” din punct de vedere genetic. Pe lângă lagărele de exterminare care urmăreau înlăturarea celor indezirabili, naziştii, în special prin liderii SS au pus la punct un proiect de înmulţire a rasei ariene.
Se numea „Fântâna Vieţii„ sau „Lebensborn” şi presupunea încurajarea tinerelor germane, să dea naştere la copii cu ofiţerii SS conform legilor purităţii rasiale ariene. Mai mult decât atât erau practicate răpirile şi germanizarea cu forţa, în acelaşi scop.
„Fântâna vieţii” şi legile anti-avort
La baza acestui proiect s-a aflat, la ca şi în cazul exterminării evreilor, liderul SS Heinrich Himmler. Acesta credea că bărbaţii recrutaţi în SS sunt din punct de vedere biologic şi rasial elita Germaniei Naziste. Iniţial, Himmler s-a concentrat pe încurajarea SS-iştilor să aibă cât mai mulţi copii, cel puţin patru.
Mai mult decât atât, atunci când urmau să se căsătorească, mireasa şi viitoarea mamă trebuia să îndeplinească toate standardele rasiale cerute de nazişti. Himmler ceruse şi ajutor suplimentar de la stat pentru familiile numeroase, care corespundeau rasial principiilor naziste. Mai mult decât atât Himmler a concentrat acest proiect şi pe tinerele nemăritate care rămâneau însărcinate.
În societatea germană conservatoare a perioadei interbelice, femeile nemăritate care rămâneau gravide deveneau prada prejudecăţilor şi marginalizării. Prin Lebensborn, Himmler dorea să le sprijine pe aceste tinere. Mai precis le oferea sprijin financiar dar şi posibilitatea de a naşte departe de ochii familiei. Copilul urma să fie preluat de orfelinatele amenajate cu acest scop în cadrul Lebensbord.
Evident, intenţiile lui Himmler nu erau acelea de a proteja social mama, ci de a rezulta cât mai mulţi copii germani, care să corespundă principiilor rasiale naziste. Pentru a-şi atinge obiectivul, liderul nazist a cerut şi obţinut interzicerea avorturilor. În acelaşi timp, femeile care nu corespundea rasial erau sterilizate.
Casele de fabricat arieni şi o generaţie fără identitate
Mai mult decât atât, în etapa următoare Himmler a încurajat relaţiile extraconjugale şi sarcinile ilegitime tocmai pentru a creşte populaţia dar şi numărul celor care corespundeau rasei ariene. Himmler doreau efectiv o fabrică de viitori soldaţi arieni. Practic tinerele necăsătorite, care corespundeau legii purităţii etnice naziste, erau încurajate să aibă relaţii şi copii cu ofiţerii SS, majoritatea căsătoriţi.
Întâlnirile pentru procreare şi mai apoi naşterile aveau loc în aceste case transformate în fabrici de copii arieni. După naştere copiii rezultaţi din aceste relaţii sexuale de ocazie erau cazaţi în orfelinate. Majoritatea nici măcar nu ştiau cine le sunt părinţii şi treceau prin crize şi traume cumplite, crescuţi în stil cazon de statul nazist. Mai târziu fiind din relaţii extraconjugale erau marginalizaţi de societate.
Totodată au fost destrămate familii iar tinerele care acceptau aceste relaţii de ocazie au fost stigmatizate, mai ales după război. Prima casă Lebensborn a fost deschisă în 1936 într-un mic sat de lângă Munchen, numit Steinhoering. Ulterior au mai fost înfiinţate alte 10 case Lebensbord în Germania, nouă în Norvegia, două în Austria şi câte una în Belgia, Olanda, Franţa, Luxemburg şi Danemarca.
Majoritatea caselor de acest fel au fost mobilate şi utilate cu ceea ce s-a jefuit de la evreii trimişi în lagărele de concentrare. În 1939 pentru a grăbi programul şi pentru a compensa pierderile de pe câmpul de luptă, Himmler a dat ordin tuturor membrilor SS să facă cât mai mulţi copii posibil. Se estimează că peste 7000 de copii s-au născut în urma acestui proiect nazist, o întreagă generaţie crescută în orfelinate, cu traumele sale.
Copii răpiţi în Europa
Cea mai întunecată parte a acestui program oribil de selecţie rasială a fost răpirea copiilor din ţinuturile şi ţările ocupate de armata nazistă. Mai precis, toţi acei copii care corespundeau principiilor de puritate rasială germană erau efectiv luaţi şi duşi în orfelinatele Lebensborn.
Majoritatea proveneau din estul Europei. O parte a acestor copii erau orfani dar este documentat faptul că mulţi copii din Polonia, Cehia, Ucraina sau Rusia au fost efectiv smulşi din braţele mamelor şi trimişi în casele Lebensborn din Germania. Copiii trebuiau să aibă părul blond şi ochi albaştrii sau verzi.
Evident trebuiau să aibă un fizic armonios. Se estimează că numai din Polonia au fost răpiţi peste 100.000 de copii şi trimişi în orfelinatele germane pentru „germanizare”. În aceste case ale „Fântânei vieţii” copiii erau forţaţi să-şi uite şi să-şi respingă părinţii biologici.
Multe îngrijitoare erau învăţatate să le spună copiilor că au fost abandonaţi intenţionat de părinţi. Cei care refuzau educaţia nazistă erau bătuţi sau aruncaţi în lagărele de exterminare, în special în cel de la Kalish. Cei asupra cărora reuşea programul de „germanizare” erau adoptaţi de familiile ofiţerilor SS.