Botoşani: Chiriile la magazine, de patru ori mai mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţul plătit pentru a folosi un spaţiu comercial de 30 de metri în zona centrală este egal cu cel al unui apartament. Oraşul este plin de spaţii goale, iar proprietarii sunt dispuşi să accepte chiriaşi doar pentru a acoperi facturile la utilităţi.

Ca să nu rămână cu spaţiile nefolosite şi să fie nevoiţi să scoată bani din buzunar pentru plata cheltuielilor de întreţinere, proprietarii centrelor comerciale din oraş au renunţat la pretenţii.

Astfel, cei care doresc să-şi deschidă un magazin au posibilitatea să plătească acum o chirie lunară de câteva sute de lei pentru un spaţiu de minim 30 de metri pătraţi, în zona centrală, egală cu cea pentru un apartament. 

800 de lei pentru un magazin în centru

O astfel de ofertă a fost făcută de către proprietarii unui centru comercial, care de doi ani are ultimul etaj gol. Pentru a-şi închiria spaţiile, patronii au decis să scadă preţurile la chirii cu 75%.

„De când a început criza, magazinele se închid rând pe rând şi am ajuns să nu mai avem închiriat niciun spaţiu la ultimul etaj. Acum vrem să închiriem cu 800 de lei pe lună un spaţiu de 30 metri pătraţi. Preţul este fără TVA şi plata utilităţilor. În final, ar ajunge la 1.000 de lei, ceea ce nu este mult pentru cineva care vrea să-şi deschidă o afacere“, a declarat Victor Purice, unul dintre propietarii Complexului Tratoria.

În aceeaşi situaţie sunt şi ceilalţi botoşăneni care deţin spaţii comerciale în oraş. Ca să-şi menţină clienţii, unii au renunţat să le mai ceară chirie pe timpul iernii, mulţumindu-se doar cu achitarea facturilor la utilităţi şi a impozitului la primărie.

Vânzările, în cădere liberă

Cei care vor să vândă spaţiile au probleme chiar mai mari. Agenţiile imobiliare nu au reuşit să facă nicio astfel de tranzacţie cu un magazin în ultimul an, deşi preţurile au scăzut la jumătate.

„Nimeni nu mai este interesat să cumpere pentru că nu au ce face cu ele. Oraşul este plin de spaţii goale. Chiriile au ajuns şi la 5 euro metrul pătrat şi nici aşa nu-şi găsesc clienţi. Sunt spaţii care se vând cu 1.000 de euro metrul pătrat, faţă de 2.000-2.500, cât se cerea în urmă cu doi ani. Până acum nu s-a vândut niciunul şi nici nu ştiu pe cineva interesat să cumpere“, a declarat Cornel Timofte, administratorul unei agenţii imobiliare.

Nu doar spaţiile pentru magazine sunt goale. Aproape toate clădirile de birouri au aceeaşi soartă, iar proprietarii lor aşteaptă în zadar clienţi de câteva luni.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate