Au vrut să treacă ilegal frontiera şi s-au ales cu dosare penale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi s-au ales cu dosare penale pentru ca au trecut ilegal frontiera FOTO STPF Botosani

Un cetăţean afgan şi unul moldovean au fost suprinşi de poliţiştii de frontieră  din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera de stat dintre Moldova şi România, peste podul de gheaţă format pe râul Prut .

S-a întâmplat pe 7 februarie, în timpul unui control desfăşurat pe timpul nopţii  de poliţiştii de frontiră , aflaţi în executarea unei misiuni specifice, în localitatea Radauti Prut. Oamneii legii  au observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, pe direcţia localităţii de frontieră Slobozia, trei persoane care nu-şi justificau prezenţa în zonă şi se deplasau dinspre malul râului Prut spre interiorul ţării.

Politistii de frontiera au reusit sa identifice doar doi cetateni, cel de-al treilea reuşind să se întoarcă în Republica Moldova .  În timpul cercetărilor, bărbaţii au declarat că au plecat din Moldova cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Uniunii Europene pentru a găsi un loc de muncă. 

Pe numele celor doi bărbaţi, poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”