Alegeri locale 2016 Botoşani. Cum votează sătenii din cătunul care nu a avut niciodată curent electric: „Întâi munca şi apoi votul, că oricum nu primim nimic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sătenii din Balta Roşie, preferă să muncească decât să voteze FOTO Cosmin Zamfirache

Alegeri locale 2016. Satul Balta Roşie, din judeţul Botoşani, este unul dintre puţinele cătune ale Moldovei care nu au avut niciodată curent electric. În timp ce oamenii din tot judeţul s-au dus la vot, deşi duminică, agricultorii din Balta Roşie muncesc. Ei spun că degeaba se mai duc la urne, fiindcă viaţa lor nu a fost schimbată de nicio campanie electorală, iar de promisiuni sunt sătui.

Cătunul Balta Roşie aparţine din punct de vedere administrativ de oraşul Flămânzi, transformat la rândul său în urbe odată cu integrarea României în Uniunea Europeană. Balta Roşie, este un sat care nu a avut niciodată curent electric, iar în zonă se trăieşte aproape ca în Evul Mediu. 

Apa este scoasă din fântâni, iar oamenii cunosc un alt ritm decât cel al lumii secolului al XXI lea. La Balta Roşie, se ajunge pe un drum prăfuit şi plin de gropi, peste dealuri arse de soare. Pe săteni, majoritatea agricultori i-am găsit la muncile câmpului, chiar dacă este zi de sărbătoare şi, mai mult decât atât, ziua alegerilor. Smulgeau cu hărnicie, buruienile care invadaseră, după ploile de săptămâna trecută, culturile de floarea soarelui. ”Buna ploaie, Doamne ajută”, spune un bătrân făcându-şi cruce.

”Întâi munca şi apoi votul”

La Balta Roşie, odată cu răsăritul soarelui, începe munca. Se termină odată cu apusul. De altfel oamenii trebuie să se grăbească, fiindcă după lăsatul întunericului stau în beznă. Nu au avut niciodată curent electric, nici apă sau canalizare. Beau din fântâni şi mai povestesc seara la lumina lămpii. De televizor sau radio nici vorbă. Mai află veşti doar când ajung prin Flămânzi. Deşi nu au adus şi utilităţile necesare, candidaţii de-a lungul timpului au venit însă cu panerul plin de promisiuni şi afişe, cel puţin asta susţin oamenii. 

”Toţi promit şi promit. Când îs alegeri, se face totul. Dar după aceea nimic. Noi rămânem aşa cum am fost. Adică necăjiţi şi fără lumină”, spune moş Pricop, un bătrân de 80 de ani care munceşte pe câmp alături de familia sa. Singura speranţă a bătrânilor a murit odată cu Ceauşescu. „Doamne dacă mai rezistau comuniştii aveam şi noi oleacă de lumină”, spune bătrânul rezemându-se în sapă. Alături de el munceşte toată familia. Ştiu că este zi de vot, dar spun că munca este prioritară.

 Moş Pricop stă la câmp FOTO Cosmin Zamfirache

”Întâi munca şi apoi votul. Oricum tot aia-i. Votul nu ne dă de mâncare, munca da”, spune hotărât capul familiei. În cele din urmă spune că va merge la vot, pentru că este dreptul lui, dar numai dacă termină treaba. ”Este timp până seara. Mergem în satul vecin. La noi nu-i secţie, că nu este lumină. Cu ce să facă secţie aici, că n-au o priză, nimic. Mergem ca să nu zicem că n-am mers. Să pun ştampila, că este dreptul meu“,conchide bătrânul. Apoi îşi îndeamnă rudele să smulgă mai repede buruiana.

”Aşa cum aşteptăm noi curentul, aşa să ne aştepte şi ei la vot”

De altfel în tot satul, oamenii fie se odihnesc,fie muncesc, nu se încumetă la vot. Gheorghe Gheorghiu, un cioban din Balta Roşie, stă şi priveşte abătut în josul uliţei. ”Aşa cum aşteptăm noi curentul, aşa să ne aştepte şi ei la vot”, spune amărât omul. După care îşi varsă năduful.

Ciobanul Gheorghe Ghiorghiu şi singura sa sursă de iluminat FOTO Cosmin Zamfirache

„Îmi încarc telefonul la baterie de maşină şi am o lampă atât. Şi baştanii ăştia de sus de acolo, au vile şi maşini. La ce să votez?”. Până la urmă recunoaşte că va merge la vot, tocmai ca să mai iasă din sat. ”Este timp. O să mă duc că na mai îmi fac şi eu de lucru. Oricum promisiuni şi iar promisiuni şi nimic. Văd şi eu cum îi să mai pui o ştampilă“, spune amărât ciobanul.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Alegeri locale 2016 Târgu Jiu. Secţie de votare într-o şcoală dezafectată cu acoperişul degradat şi cu WC-ul în fundul curţii

Alegeri locale 2016. Comuna din Vrancea care şi-a ales primarul înainte de a începe votul

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat