Zenovia Ungur predă toleranţa pentru copii

A fost învăţătoare şi i-a făcut pe cei mici să se apropie atât de mult de oamenii cu handicap, încât au vrut chiar să le doneze cornul şi laptele

Zenovia Ungur a fost învăţătoare timp de mai mult de 30 de ani şi nu şi-a dorit niciodată altceva decât să lucreze cu copiii din clasele I-IV. Pe lângă citit, socotit şi lucru manual, învăţătoarea i-a învăţat pe copii ce înseamnă toleranţa şi chiar afecţiunea faţă de oamenii care sunt diferiţi de ei. Acum cinci ani, a cunoscut o asistentă socială care avea un copil la ea în clasă. A fost curioasă de munca acesteia şi s-a hotărât să-i facă o vizită la centrul de zi pentru persoane cu handicap.

Şi-au donat laptele şi cornul

Însă nu s-a dus singură, ci însoţită de copii, pe atunci, elevi de clasa a III-a. „Întâi, copiii i-au privit de la distanţă. După o vreme, singuri s-au oferit să le dea mâna să îi ajute să se ridice, să urce, să coboare, să bea, să mănânce, le-au cules şi le-au oferit floricele. După asta, văzând bucuria lor, şi-au exprimat dorinţa de a-i vizita cât mai des. Mergeam pe jos până la ei pe dealul Tărpiului sau făceam chetă să mergem cu taxi", povesteşte învăţătoarea. Copiii s-au ataşat atât de mult de oamenii cu handicap, încât s-au decis la un momentdat să le ofere cornul şi laptele pe care ei le primeau la şcoală. Legătura dintre elevii Zenoviei şi persoanele cu dizabilităţi nu s-a rezumat la vizite. De multe ori, învăţătoarea i-a cooptat pe oamenii cu nevoi speciale în activităţile pe care le-a iniţiat cu elevii. „Am sărbătorit banchetul clasei a IV-a şi i-am invitat, am dansat cu ei, am cântat cu ei şi le-am oferit bunătăţi", spune Zenovia.

„Domnişoara dascaliţa"

Învăţătoarea s-a despărţit anul trecut de şcoală şi de elevi, pentru că a ieşit la pensie. Însă, despărţirea nu a fost definitivă, pentru că orice ocazie specială este un prilej bun de întâlnire între ea şi copii. Îşi aminteşte chiar şi de primii săi elevi. În 1 septembrie 1970, a început să lucreze ca învăţătoare şi a şcolit prima generaţie, în localitatea Caila. Aici, foştii ei elevi care au deja copii, o mai salută cu respect şi îi spun tot „domnişoara dascaliţa" ca pe vremuri. „Mi-am realizat visul de copil. Mi-a dorit foarte mult această meserie. Am iubit la fel de mult atât meseria cât şi elevii. Copiii în clasa întâi veneau cu cu frică, cu rezervă, rar erau cei care veneau cu plăcere la şcoală. În primele două săptămâni, eu îi făceam să iubească şcoala şi să muncească cu plăcere", spune Zenovia. Cât timp a fost învăţătoare, spune că a încercat să cunoască fiecare elev în parte şi să îi dea teme în funcţie de particularităţile lui psihologice şi intelectuale.       

Întrebări şi răspunsuri

Doamna învăţătoare este un om pe care copiii şi-l amintesc toată viaţa?

Da. Inclusiv prin ţinuta vestimentară. Pe lângă cunoştinţele din manual, un învăţător îi pregăteşte pe copii pentru viaţă, îi învaţă să fie luptători şi să creadă că vor reuşi. Dar trebuie să ştie că nimic nu se obţine fără muncă.

Ce vă oferă copiii în schimb?

Bunaă dispoziţie. Orice problemă personală aş fi avut, nu o transmiteam elevilor. Intram în clasă cu zâmbetul pe buze şi ne despărţeam zâmbind, chiar dacă pe parcursul orelor se întâmplau şi unele incidente. Dar ora era tot timpul prea scurtă pentru mine.

Ce-i place?

Îi plac oamenii, indiferent de vârstă şi pregătire, iubeşte excursiile, plimbrăile şi întâlnirile. Îi place să citească. Face cu plăcere munci în agricultură.

Ce nu-i place?

Nu-i place minciuna, nu tolerează răutatea, nu o încântă dezordinea şi nu cultivă sentimentele de ură pentru nimeni.