Vacanţă de vis printre cai de rasă cu bani puţini la Beclean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasionaţii de călărie sau cei care doresc să înveţe cum se călăreşte un cal de rasă pot vizita Herghelia Beclean, acolo unde la preţuri aantajoase pot sta peste noapte şi se pot bucura de compania unora dintre cei mai frumoşi cai de rasă din ţară.

Herghelia Beclean, înfiinţată în 1955 ca Depozit de Armăsari de Elită a trecut prin mai multe schimbări până a ajuns în posesia Direcţiei Silvice Bistriţa şi a devenit unul dintre locurile în care se cresc lipiţani de mai multe feluri, inclusive o rasă unică creată aici, Semigreu Românesc de Transilvania.

Pe lângă activităţile obişnuite care se desfăşoară la o herghelie, clădirea de la Beclean a fost deschisă turiştilor care doresc să rămână peste noapte. Potrivit Adrianei Bertha, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice, zeci de iubitori de cai vizitează mai ales vara herghelia şi stau aici chiar şi o săptămână. „Pe lângă cazare le oferim mai multe facilităţi, au Băile Figa în apropiere, iar cei care vin aici nu se pot plânge că se plictisesc, fie că vor o vacanţă liniştită fie că vor să se plimbe şi să viziteze", a declarat Adriana Bartha. Potrivit acesteia, oferta Hergheliei constă în vizitarea depozitului de armăsari, călărie pentru începători şi avansaţi, demonstraţii de dresaj şi antrenamente pentru concursuri hipice de atelaje, turism ecvestru, inclusiv pe trasee din Parcul Naţional Munţii Rodnei sau pentru cei cu dare de mână vânzare de Lipiţani şi Semigreu Românesc.

Pensiunea Herghelia Beclean are zece locuri cu condiţii de trei stele camerele fiind duble, pentru două personae sau cu trei paturi pentru familii. Tarifele pentru o noapte sunt de 70 de lei camera dublă şi 100 de lei camera cu trei paturi.

Pentru cei care stau mai mult de o zi şi doresc să îşi facă abonamente pentru călărie tarifele încep de la 27 de lei pe oră în cazul în care cursurile se ţin în două zile şi scad proporţional, astfel încât cei care fac zece ore de călărie plătesc doar 20 de lei pe oră. Pentru copii sub 10 ani preţurile scad cu 70%. Călăreţii experiementaţi pot să iasă cu caii din incinta hergheliei şi să se plimbe pe dealurile din jur, iar pentru o astfel de zi se plăteşte 150 de lei.

Principala atracţie rămâne însă plimbarea cu trăsura prin zona Becleanului. O astfel de plimbare costă 20 de lei dacă e o singură persoană, 25 de lei dacă sunt două persoane sau 30 de lei pentru trei.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți