Una dintre cele mai sugestive locuinţe din Transilvania care ilustrează stilul Renaşterii şi-a deschis porţile şi a fost „redată” saşilor
0De Ziua Unirii Principatelor, Casa Argintarului, una dintre cele mai sugestive locuinţe din Transilvania care ilustrează stilul Renaşterii şi-a redeschis porţile, după ce a avut parte de reabilitare cu ajutorul fondurilor europene. Clădirea ridicată de un meseriaş saş a fost „redată” saşilor, fiind transformată într-un „centru german”.
Una dintre cele mai frumoase case din centrul istoric al Bistriţei şi-a redeschis porţile chiar de Ziua Unirii Principatelor. După ce a fost reabilitată cu ajutorul fondurilor europene, una dintre cele mai sugestive locuinţe din Transilvania care ilustrează stilul Renaşterii a fost transformată într-un centru german.
Redeschiderea Casei Argintarului a fost marcată prin atribuirea titlului de cetăţean de onoare fostului ministru al Educaţiei profesorului universitar Liviu Maior, care a revoluţionat învăţământul românesc, economistului Heinrich Joseph Schnatmann, care de mai bine de 10 ani este implicat în proiecte sociale ce vizează Bistriţa-Năsăud şi inginerului Georg Lecca, ce sprijină mediul de afaceri bistriţean de decenii.
Sociologul Vasile Dâncu şi-a lansat în proaspătul centru german cartea „Triburile- o patologie a politicii româneşti de la Revoluţie la generaţia Facebook”, iar istoricii Günter Klein şi Anca Berendea au dezvăluit parte din contribuţia pe care au avut-o saşii şi meşteşugarii în bunăstarea Transilvaniei.
Centrul German va găzdui de acum expoziţii, conferinţe şi chiar şi o mică bibliotecă. Asociaţia Saşilor Bistriţeni s-a angajat chiar la inaugurarea Centrului German să doteze biblioteca cu monografii şi cărţi care surprind viaţa saşilor pe meleaguri bistriţene.
Casa Argintarului datează din prima jumătate a secolului al XVI-lea. Clădirea impresionează mai ales prin faţada exterioară, inspirată din modelul arhitecturii florentine din secolul al XV-lea. Se pare că de faţada clădirii s-a ocupat Petrus Italus de Lugano, care a lucrat şi la Biserica Evanghelică.
Denumirea imobilului provine de la cele două potire sculptate în arcul ferestrei de la parter. Aceste cupe, de tipuri diferite, reprezentau simbolul breslei aurarilor, meşteşug foarte dezvoltat în Bistriţa medievală, care atunci deţinea şi minele de metale preţioase de la Rodna.
Clădirea a cunoscut de-a lungul timpului mai multe transformări şi refaceri, în anul 1758 este afectată de un puternic incendiu, iar în 1939 ajunge în pragul demolării, fiind salvată la intervenţia lui Nicolae Iorga.
Din 1969 şi până în 1986 aici funcţioneză secţia de istorie a Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud, iar mai apoi Şcoala de Arte şi Meserii.
Vă mai recomandăm:
Biserica Evanghelică, singurul monument istoric cu lift din România, se pregăteşte să intre în circuitul turistic internaţional