Un microbuz a lovit frontal o cisternă. Doi oameni au ajuns la spital în stare gravă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marţi noaptea, un microbuz a lovit frontal o cisternă, pe drumul naţional 15A. În urma impactului, două persoane care se aflau în microbuz au ajuns în stare gravă la spital.

Accidentul s-a produs marţi noaptea, pe DN15A, în localitatea Teaca, într-o zonă cu serpentine. Se pare că şoferul microbuzului a pierdut controlul volanului, a ajuns pe contrasens şi a lovit frontal o cisternă. 

În microbuz se aflau patru persoane, iar în cisternă două. Microbuzul se îndrepta spre Cehia, acolo unde munceau trei dintre pasageri, care se întorceau din Bucureşti, unde au petrecut sărbătorile de iarnă.

Cisterna era goală în momentul producerii accidentului. Aceasta era înmatriculată în Ukraina. Niciunul dintre ukrainenii implicaţi nu a fost rănit. 

Două persoane din microbuz au fost grav rănite în urma impactului. Este vorba despre şofer şi pasagerul din dreapta, care au fost transportaţi la Centrul de Traume din Târgu-Mureş. Majoritatea echipelor de intervenţie care au intervenit au venit din judeţul Mureş.

„În accident au fost implicaţi 6 victime, dintre care 4 au refuzat transportul la spital. Două victime în stare mai gravă vor fi transportate la Mureş, cu echipaje din judeţul Mureş. Acestea prezintă traumatism toraco-abdominal închis, cu fracturi costale, posibill leziune de organe intra-abdominale, motiv pentru care vor fi transportate la Centrul de Traume Mureş,” a declarat medicul SMURD Tiberiu Tudor.

Vă mai recomandăm:

FOTO: În prima zi de Crăciun, un şofer începător a stat suspendat mai bine de jumătate de oră pe marginea unei râpe

O femeie a murit, după ce a fost lovită de un microbuz din Republica Moldova. Aceasta trecuse strada aiurea

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro