Un internat din provincie bate la condiţii căminele marilor universităţi. Hainele murdare sunt aduse gratuit spălate şi uscate la uşa elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Camerele au mobilier nou şi sunt dotate inclusiv cu un mini-frigider FOTO: Gavrilă Sara Bianca

Internatul Colegiului Naţional „Petru Rareş” din Beclean reuşeşte să le ofere elevilor săi condiţii mai bune decât pot căminele marilor universităţi. Printre serviciile gratuite de care au parte elevii se numără şi spalatul şi uscatul hainelor  şi lenjeriilor de pat.

Internatul Colegiului Naţional „Petru Rareş” funcţionează încă din 1982. În 2013, în urma unui proiect pe fonduri europene, internatul a fost reamenajat total. Lucrările au costat 3 milioane de lei şi au venit prin Programul Operaţional Sectorial.

Acestea au fost gata în 2015. Proiectul nu a inclus şi dotarea camerelor de internat, însă prin efortul şcolii şi a Primăriei Beclean, în 2016, elevii deja aveau tot ce le trebuie pentru a nu mai fi nevoiţi să facă naveta zeci de kilometri, zilnic, până la şcoală şi înapoi. 

„Au fost schimbate în totalitate acoperişul, reţelele electrice, termice. Reabilitarea a inclus şi izolarea termică. În total sunt 45 de camere pentru locuit, 4 săli de lectură, 4 oficii, o sală de spălare a rugelor, cabinet medical şi cabinet psihologic”, explică directorul colegiului Cristian Nicula.

Momentan, în cele 45 de camere locuiesc 65 de elevi şi 9 profesori. Cadrele didactice au preferat internatul colegiului, în detrimentul chiriei. Camerele sunt de 1,2, 3 sau 4 persoane, însă majoritatea elevilor preferă să stea grupaţi, câte 2-3.

Fiecare cameră are baie proprie cu WC , chiuvetă şi duş FOTO: Gavrilă Sara Bianca 

„Cei mai mulţi sunt din localităţile mai îndepărtate, însă în ultima vreme au început să vină şi din comunele mai apropiate. Cererea a început să crească după reabilitare. Mulţi copilaşi care sunt din localităţi mai apropiate şi ar avea posibilitatea să facă naveta, aleg să rămână. Au pedagog cu ei pe tot parcursul zilei, în afara orelor de curs. Au aici toate condiţiile”, completează directorul unităţii de învăţământ. 

În camere, elevii au parte de paturi noi, saltele noi, un mini-frigider, Wi-Fi gratuit, o chiuvetă, un birou, dulap pentru haine. De asemenea, fiecare cameră este dotată cu o baie, cu toaletă, chiuvetă şi duş. 

Li se spală hainele şi lenjeria gratuit 

Elevii au acces şi la cantina şcolii, dar au parte şi de servicii care ar face invidioşi studenţii din căminele marilor centre universitare. În taxa de 100 de lei pe care o plătesc lunar pentru cazare, intră şi curăţatul hainelor.

Astfel, elevii dau hainele murdare angajaţilor internatului, care în două ore le aduc la uşa camerei curate şi uscate.

„Avem o cameră unde sunt maşini de spălat, uscător şi în două ore le sunt predate înapoi hainele sau lenjeriile de pat, ce duc la curăţare”, spune Cristian Nicula.  

Vă mai recomandăm:

Liceul de la sat cu două medii de 10 la Bacalaureat. Cazul este unic în România

Elevii unui liceu din Ardeal îşi susţin şcoala vânzând fructe şi legume. „Ne acoperim cheltuielile şi facem profit“

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată