Turişti cu sutele la muzeul din Livezile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O casă săsească de 150 de ani din comuna Livezile găzduieşte, de peste trei decenii, un muzeu cu exponate din colecţia lui Ion Rusu, un pasionat de istorie şi cultură, originar de pe Valea Bârgăului. Sute de turişti vin anual să admire costume tradiţionale săseşti şi româneşti, ştergare de lână, vase ceramice, icoane din lemn, leagăne pentru copii, blidare colorate cu esenţe din plante, crucifixe, ceasuri, radiouri, diverse

Casa Săsească din comuna Livezile este muzeu de trei decenii şi peste câteva zile aşteaptă musafiri din Germania. Custodele muzeului, Viorica Hansel, spune că weekendul care vine este praznic mare la biserică din localitate, de aceea vin saşii. „Ei revin în fiecare an, în această perioadă. M-au sunat că vor să vadă şi muzeul", explică femeia. Ea mai spun că această frumoasă casă are 150 de ani vechime şi a aparţinut unui sas pe nume Simion Holztrager care a plecat în anii 80 în Germania. De atunci, clădirea a intrat în subordinea Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud. Muzeul din Livezile găzduieşte colecţia unui singur om, Ion Rusu, care a fost funcţionar la primăriile de pe Valea Bârgăului.

Despre acesta, Viorica Hansel spune că a fost un pasionat de istorie şi a adunat de la vestigii romane descoperite de arheologi în zonă, copii după poze ale lui George Coşbuc, Liviu Rebreanu, dar şi cu părinţii celor doi scriitori români, costume tradiţionale săseşti şi româneşti, statuete catolice, tablouri, portrete cu marii domnitori români, o hartă a României Mari din 1938, maşini de stors struguri, de făcut ulei, unelte agricole săseşti, dar şi un aparat de făcut îngheţată. „Mergea prin podurile şi grajdurile oamenilor din această zonă şi dacă găsea un obiect care îi plăcea, îl lua. Făcea şi schimb de artefacte", mai spune custodele, care l-a cunoscut pe colecţionar în 1975.

Lada de acte a lui Mureşanu, din 1832

Despre colecţionarul din Livezile, care a trecut în nefiinţă acum 6 ani, la vârsta de 92 de ani, Viorica Hansel spune că şi-a făcut prima dată un mic muzeu sub poarta casei sale din Livezile, ulterior colecţia sa şi-a găsit locul în Muzeul „Casa Săsească".

Muzeul a fost gândit în aşa fel încât vizitatorul să-şi facă o idee clară de cum arăta o casă săsească la sfârşit de secol XIX şi început de secol XX. „Muzeul este foarte valoros şi din punct de vedere antropologic pentru că arată cum se trăia pe vremuri", susţine directorul Complexului Muzeal Judeţean, Silvius Ovidiu Chiş. Cel mai vechi artefact din muzeu este lada de acte a poetului Andrei Mureşanu. „Ion Rusu a făcut rost de ladă de la nepoata poetului. Pe ladă apare şi data când a fost făcută, 14.10.1832", explică custodele.

Maşină de făcut înghetaţă, veche de peste 50 de ani

Ion Rusu colecţiona tot ce găsea şi i se părea frumos. „Saşii sunt oameni foarte practici. Aveau aparate pentru orice. Spre exemplu, aveau un mic aparat de făcut înghetată. Acesta are peste 50 de ani vechime", povesteşte Viorica Hansel. Ea mai spune că, în fiecare an, se bucură de sute de vizitatori din toată lumea. „Pragul muzeului l-au trecut turişti din Carolina de Sud, Israel şi Rusia, Polonia, de peste tot", adaugă femeia.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două