Tribunalul Bistriţa-Năsăud, asaltat de bugetari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O treime din dosarele înregistrate în 2011 la Secţia Civilă a Tribunalului Bistriţa-Năsăud se referă la solicitarea de drepturi băneşti de către bugetari. Profesorii care cer anularea reducerii cu 25% a salariilor cred că au şanse de reuşită şi aşteaptă sentinţa instanţei în acest sens.

Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Bistriţa-Năsăud, aproape 35% dintre dosarele înregistrate de la începutul anului au ca obiect solicitarea unor drepturi salariale de către bugetari. „În perioada ianuarie-februarie 2011 au fost depuse 69 de dosare prvind diminuările salariale în baza legii 118/2010 şi alte 112 dosare privind indemnizaţia concediilor de odihnă", arată Dana Ceuca, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Numai astăzi pe rol au fost 60 de cauze prin care profesorii bistriţeni îşi solicită drepturile băneşti. „În primul rând vrem să se respecte Codul Muncii, care spune foarte clar că un angajat nu poate intra în concediu cu un salariu şi când se întoarce la muncă să aibă un alt salariu, aşa cum s-a întâmplat în cazul nostru pe luniile iulie şi august ale anului trecut", a declară Florin Nechiti, liderul de sindicat de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda".

395 de dosare pe rol

Din luna noiembrie a anului trecut, la Tribunal au fost depuse peste 650 de dosare, multe dintre ele având mai mult de un singur reclamant. 395 dintre dosarele depuse în ultimele patru luni sunt pe secţia civilă a instanţei şi se referă la personalul contractual, care îşi cere în instanţă drepturile băneşti în urma diminuării cu 25% a salariilor. „Au depus dosare personalul contractual al primăriilor Bistriţa, Lechinţa, Mărişelu, Cetate, Galaţii Bistriţei, Zagra, Târlişua şi Chiuza. De asemenea, profesorii de la Colegiul Naţional Andrei Mureşanu au depus 127 de dosare, cei de la Colegiul Naţional George Coşbuc au depus un singur dosar cu 71 de reclamanţi, cei de la Liceul de Muzică Tudor Jarda au venit individual, 56 de dosare, iar profesorii de la Colegiul Tehnic Infoel au depus şapte dosare care au în total 71 de reclamanţi", susţine Dana Ceuca.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea