Trafic feroviar de coşmar pe tronsonul Bistriţa-Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto: arhiva

Cinci trenuri în care călătoreau în jur de 300 de persoane au fost blocate joi din cauza căderilor de brazi în localitatea bistriţeană Lunca Ilvei. Călătorii din două accelerate care parcurgeau traseul Timişoara-Iaşi au rămas în vagoane în jur de 10 ore.

Călătorii din acceleratului 1766 Timişoara-Iaşi, au aşteptat în vagoane de la 1 noaptea până la 10 dimineaţa, când trenul s-a urnit din loc, după ce muncitorii de la CFR au reuşit să degajeze traseul. În schimb, pasagerii din celălalt accelerat 1838 Timişoara - Iaşi, blocat la ora 4,30 dimineaţa s-au văzut în situaţia de fi blocaţi de două ori. Trenul pus în mişcare în jurul orei 11, după 7 ore de aşteptare  a fost lovit de un brad în zona vagonului de dormit pe când intra într-un viaduct. Niciun pasager nu a fost rănit. însă lovirea trenului i-a mai costat o întârziere de alte trei ore.  După ce circulaţia a fost restabilită pe la ora 13,00, un alt brad a căzut peste liniile de cale ferată pe la ora 15,00, blocând de data aceasta un personal, numărul 5704, Ilva-Mică-Suceava. O jumătate de oră mai târziu pompierii din Năsăud şi lucrătorii CFR au reuşit să îndepărteze şi acest obstacol. Tronsonul afectat de căderile de brad a fost construit în 1930, după un proiect gândit de arhitectul Anghel Saligny.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă