Teste gratuite de glicemie de Ziua Diabetului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de pensionari au făcut teste gratuite de glicemie

Zeci de persoane bolnave de diabet sau doar preocupate de prevenirea acestei boli şi-au făcut ieri teste gratuite de glicemie la Centrul Cultural Municipal George Coşbuc Bistriţa.

Testele au fost făcute de personalul medical al Secţiei de diabet şi nutriţie din Spitalul Judeţean în cadrul unei acţiuni organizate în colaborare cu Asociaţia Bolnavilor de diabet din Judeţ. La manifestarea, organizată în avans de Ziua Diabeticilor participanţii au discutat despre simptomatologia bolii, importanţa regimului alimentar şi au primit dulciuri sărace în glucide.

5000 de portrete simbol

 Acţiunile dedicate la Bistriţa marcării  Zilei Mondiale a Diabetului nu se opresc însă aici. Astăzi voluntari ai Liceului Sanitar şi a Asociaţiei Amazoanele împart pliante dedicate acestei afecţiuni în centrul oraşului . Apoi, maii multe mesaje  vor fi  evidenţiate prin activităţi sugestive în 19-20 noiembrie, anunţă Direcţia de Sănătate Publică.  Cinci mii de portrete executate de tânărul artist Andrei Pandea vor fi expuse în zona Sugalete, într-o inedită încercare de a atrage atenţia asupra acestei boli, într-un judeţ cu 6700 de cazuri.

    Potrivit datelor DSP din cele 6700 de persoane diagnosticate cu diabet  2920 locuiesc în mediul urban şi 3780 in mediul rural. Dintre acestia, 44 sunt copii. De precizat ca, in anul 2010, in fiecare trimestru au intrat in evidentele DSP in jur de 100 cazuri noi. 

     Diabetul este una din cele mai frecvente afecţiuni cronice care afectează persoane de orice vârstă, inclusiv copii si adolescenţi. Este o boala cu o patologie dificilă, care impune cerinte speciale asupra vieţii pacientului, explică medicii.

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare