Singura vizită a Elenei Ceauşescu la casa memorială a lui George Coşbuc s-a lăsat cu lacrimi: a emoţionat-o moartea fiului poetului, Alexandru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa memorială a lui George Coşbuc a fost vizitată de multe personalităţi de-a lungul timpului, martor stând Constantin Catalano, care s-a îngrijit de clădire aproape 50 de ani. Printre cei care au trecut prin actuala localitate Coşbuc se numără Regele Mihai, ambasadorii diferitelor ţări, actori români şi chiar Elena Ceauşescu.


Elena Ceauşescu – o femeie simplă, îmbrăcată caraghios

Potrivit lui Constantin Catalano, Elena Ceauşescu a vizitat o singură dată casa memorială a lui George Coşbuc, în anul 1974, „excursia” fiind organizată de către autorităţile judeţene, pentru a ţine doamnele ocupate cât timp Nicolae Ceauşescu şi ai săi erau la vânătoare la Dealul Negru.

S-a comportat ca un om normal, fără fiţe. Contrar celorlalte opinii, pot spune că mie mi s-a părut că a avut un comportament normal.


Acesta mai spune că era îmbrăcată simplu, dar caraghios, cu o bluză verde şi o pereche de pantaloni gri, parcă „aruncate cu furca pe ea”. Deşi a fost atent urmărită de patru securişti, aceasta permitea apropierea celorlalte persoane cu care intra în contact, îşi aminteşte Catalano.


A ascultat cu atenţie tot ce i-a povestit Constantin Catalano, arătându-se marcată de moartea fiului lui George Coşbuc, Alexandru. Episodul a emoţionat-o atât de tare încât Elena Ceauşescu a izbucnit în lacrimi.


Alexandru Coşbuc şi-a pierdut viaţa pe când avea doar 19 ani, în data de 26 august 1915, într-un accident de autoturism, lângă Târgu-Jiu, în localitatea Băleşti. Autoturismul era condus de Ioan Alexandru Stâlpeanu, un moşier din Teleorman, care circula cu viteză, pentru a nu-l prinde noaptea pe şosea. Mercedesul Benz-Torpedo se loveşte de un bolovan şi se răstoarnă. Şoferul moare pe loc, iar Alexandru Coşbuc se stinge în zorii zilei la spitalul din Târgu-Jiu.


Pe locul unde s-a produs accidentul a fost ridicată o fântână, ce poate fi văzută şi astăzi. Evenimentul l-a marcat pe George Coşbuc, care nu a putut să admită că şi-a pierdut fiul. Acesta s-a stins la trei ani de la tragedie, în locuinţa sa din Bucureşti.


La câţiva ani după ce Elena Ceauşescu a vizitat casa memorială a lui George Coşbuc, îşi face apariţia şi fiica sa Zoe, alături de soţul său. Constantin Catalano o descrie ca fiind o femeie simplă, sobră şi modestă.

Regele Mihai, poftit la mămăligă cu brânză la localnici

Regele Mihai a vizitat şi el casa memorială a lui George Coşbuc de două ori. Prima dată s-a întâmplat în 1939, când a fost ospătat de către localnici cu mămăligă cu brânză şi în 1997, când a fost însoţit de regină.


„Era şi el foarte simplu, îmbrăcat sport, la fel şi regina. Dacă nu ai fi ştiut cum arată, nu ai fi spus că este vorba despre regină şi rege,” precizează Constantin Catalano. Acesta îşi aminteşte că la a doua vizită Regele Mihai a spus: „Găsesc satul schimbat, dar cu aceiaşi oameni de suflet”.


De asemenea, casa memorială a lui George Coşbuc a fost vizitată şi de ambasadorii Cehiei, Ungariei, Slovaciei şi chiar şi ai Indiei. Înainte de revoluţie, pragul casei memoriale a fost călcat şi de Florin Piersic.

Vă mai recomandăm:

Obrăznicii de poet: George Coşbuc, la un pas de exmatriculare, după ce a lovit un profesor şi s-a prezentat mahmur la ore

FOTO Muzeele bistriţene, proaspăt renovate, încă îşi aşteaptă ghizii

 

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”