Secretul soţilor care se ţin de mână şi după 70 de ani de căsnicie. Au 200 de urmaşi
0Se apropie de 90 de ani şi deja au petrecut o viaţă de om împreună. Este povestea soţilor Ion şi Dochia Rus, care au împlinit 70 de ani de căsnicie. Ce a rezultat din această poveste de dragoste de roman? 200 de copii, nepoţi şi strănepoţi împrăştiaţi prin ţară, dar şi prin străinătate.
Pe Ion şi Dochia Rus i-am găsit la împlinirea celor 7 decenii de căsătorie în straie tradiţionale, îmbrăcaţi ca la 18 ani, când s-au luat. Părinţii le-au spus să nu facă nuntă, să mai muncească câţiva ani, să-şi facă un rost în viaţă, însă dragostea a fost prea mare.
Ruşinat chiar şi acum, la 88 de ani, Ion recunoaşte că i-a fost drag de Dochia mai ales când o vedea cum joacă fără încetare, la horele din sat. S-au retras pe un deal din comuna Parva, unde şi-au făcut o căsuţă şi acolo îşi duc veacul şi acum, la 70 de ani distanţă.
„Îi cunosc pe oamenii aceştia de când eram copil, am crescut alături de ei. Sunt nişte oameni deosebiţi. Au avut o viaţă fericită. Au peste 200 de urmaşi, o familie care poate fi luată ca reper moral”, spune primarul comunei Parva Ioan Strugari, care, la aniversarea a celor 70 de ani de căsnicie, s-a prezentat la cuplul de bătrânei cu un tort.
Cei doi au avut împreună 12 copii, însă unul a decedat. Ceilalţi 11 sunt toţi în viaţă, majoritatea stabilindu-se chiar în comuna natală a părinţilor. O singură soră, cea mai mare, s-a mutat în Banat, unde a dus „tradiţia” unei familii mari mai departe şi a făcut nu mai puţin de 15 copii.
Nu doar o familie numeroasă pare să fie tradiţia transmisă de acest cuplu, ci şi căsniciile trainice. Unul dintre fiii cuplului mai are trei ani şi ajunge 5 decenii petrecute alături de soţia sa.
„Am trăit mai greu, aici în vârf de deal. Dumnezeul i-a ţinut împreună atâta timp, e o viaţă de om 70 de ani! Şi io am 47 de ani de căsnicie, dar nu cred că apuc 70”, spune Ion, unul dintre fiii cuplului.
S-au căsătorit la câţiva ani după război
Ion şi Dochia s-au luat pe când aveau 18 ani, mai exact în 1948. Cei doi s-au căsătorit într-o Românie plină de foamete, lipsuri şi familii dezbinate de ororile războiului.
„O fost greu de tot. Cum am putut aşa am reuşit să îi creştem pe toţi 11 copiii şi sunt vii toţi. O fost năcazuri până i-am crescut pe toţi, o fost greu. Dar ne-o plăcut unul de altul şi ne-am luat la olaltă şi-am format o familie, o casă. Aveam numa 18 ani atunci”, spune Dochia Rus.
Ion recunoaşte că lipsurile aduse de război le-au îngreunat nu doar viaţa, ci au dat de lucru Dochiei. Cum haine nu se găseau în comerţ, toate erau făcute în casă, astfel că, Dochia nu-şi prea permitea zile libere, nici măcar iarna, având în vedere că avea de împrăcat 11 copii şi un soţ.
„N-ai avut atunci unde lua o haină, o năframă, nimic, totu se făcea numa cu mâna. Ne-o îmbrăcat 13 oameni, cu mâna”, precizează admirativ Ion, care şi acum, la 70 de ani de căsnicie îşi ţine soţia de mânăm spre amuzamentul copiilor.
Cei doi spun că i-a ţinut atât timp împreună dragul unul de altul, dar şi voia lui Dumnezeu. Nu le pare rău nici că au în jur de 200 de urmaşi, aşa, nu trece zi dată de la Dumnezeu fără ca un copil, un nepot sau un strănepot să nu le treacă pragul.
Niciodată, însă, soţii Rus nu au reuşit să adune toţi copiii, nepoţii şi strănepoţii la un loc. Mare parte din ei s-au mutat în Spania şi vin în România cel mult o dată pe an.
Dochia şi Ion, alături de doi dintre copii şi una dintre soacre
Copiii s-au crescut unii pe alţii, printre muncile câmpului
Cei 11 copii ai cuplului au fost crescuţi printre animale şi muncile câmpului, iar de grădiniţă sau jucării nu putea fi vorba. Cei mai mari participau la muncile câmpului alături de părinţi, iar ce mijlocii rămâneau acasă să aibă grijă de gospodărie şi de cei mai mici dintre copii.
La 88 de ani, Dochia încă trebăluieşte prin casă, în limita posibilităţilor. Aceasta încă coase şi croşetează, sănătatea precară nepermiţându-i să mai meargă la muncile câmpului.
Ion a lucrat şi el 18 ani în mină, dar şi la pădure şi la muncile câmpului. Acum câteva decenii făcea draniţă (n.r. scândurele subţiri din lemn de brad, mai mari decât şindrila, cu care se acoperă casele ţărăneşti).
Volumul de muncă era infernat, însă Ion nu s-a plâns niciodată, avea de hrănit, în total 13 guri. Acesta mergea până la prânz şi-şi ajuta soţia la muncile câmpului, iar după-masă, până pe la miezul nopţii la mină.
O parte din copiii cuplului
Vă mai recomandăm:
Primarul comunei bistriţene Chiochiş (judeţul Bistriţa-Năsăud) a pus pe picioare un brand de pâine fără aditivi, după ce a ţinut morţiş să salveze o brutărie care se închisese. Săptămâna trecută s-au produs primele pâini „Cununa“.
Gospodăriile ţărăneşti din inima ţării ascund oameni de-a dreptul geniali. Este şi cazul profesorului de filosofie Petre Cătineanu care decenii întregi a predat în Ardan, un sătuc din Bistriţa-Năsăud. După ce a înfiinţat primul grup de producători din ţară, profesorul a inventat o instalaţie de sterilizat laptele revoluţionară, care se foloseşte de radiaţiile ultraviolete.