Sala de spectacole a fost neîncăpătoare pentru Concertul de Bobotează din Bistriţa FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În jur de 500 de bistriţeni au fost prezenţi sâmbătă seara la Concertul de Bobotează, aşa cum a fost numită cea de-a XI-a ediţie a spectacolului simfonic organizat în primele zile din noul an la Bistriţa.

Inspirat de modelul Concertului de Anul Nou de la Viena, spectacolul susţinut de Orchestra Filarmonicii de Stat din Oradea a adunat sute de iubitori de muzică clasică în sala de spectacole a Centrului Cultural Municipal George Coşbuc. Cele 400 de locuri pe care le are sala nu au fost de ajuns şi nici locurile din balcoane nu au încăput numărul mare de oameni prezenţi. Organizatorii au pus pe culoarele de trecere scaune pentru publicul care nu avea locuri, dar şi în acest fel au mai rămas câteva zeci de persoane care au asistat din picioare la spectacol.

Alături de orchestra din Oradea, pe scenă au urcat şi tenorul Florin Ormenişan, originar din Bistriţa, dar care în prezent locuieşte şi studiază în Statele Unite ale Americii şi soprana Silvana Coltor. Reprezentaţiile acestora au fost primite cu ropote de aplauze, iar după duetul de la sfârşitul spectacolului aplauzele nu s-au oprit minute în şir. Un rol important în reuşita spectacolului l-a avut dirijorul Romeo Rîmbu care a dovedit că este un artist desăvârşit.

Click pe poze pentru galerie foto

În pauza de la mijlocul spectacolului, Primăria a oferit participanţilor câte un pahar de şampanie. Publicul a fost în cea mai mare parte încântat de spectacol. „Ne simţim extraordinar, spectacolul este minunat", a declarat avocatul Ştefan Moldovan care era alături de soţia sa. Şi consilierele locale Viorica Calo şi Aurora Radu au fost muţumite de concert. „Abia am aşteptat o nouă ediţie a concertului de anul nou de la Bistriţa şi cu sinceritate o spun, a meritat aşteptarea. Este foarte reuşit", spune Aurora Radu.

La spectacol au participat şi Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, precum şi primarul Ovidiu Creţu şi alţi oameni de afaceri şi artişti din oraş.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online