Poveste româno-ţigănească cu moarte, şantaj, poliţişti şi sute de euro. Cum a ajuns un om al legii unealta unor romi într-o răfuială pe viaţă şi pe moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În toamna anului trecut, rudele lui Boby Varga, un rom din comuna bistriţeană Nimigea care a bătut măr un student în Cluj şi mai apoi şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier în acelaşi judeţ, au fost reţinute după ce l-au şantajat pe cel care i-a procurat tânărului permisul de conducere fals. Se pare că acestea au apelat, pentru a duce până la capăt acest şantaj, la un poliţist, pe care l-au ademenit cu un „premiu” de 500 de euro.

La începutul lunii septembrie, Boby Varga, un rom de 22 de ani din Nimigea îşi pierdea viaţa într-un accident de circulaţie petrecut în comuna clujeană Fundătura. Tânărul gonea cu viteză, moment în care a pierdut controlul volanului şi s-a oprit într-un cap de podeţ. În ciuda eforturilor medicilor ajunşi la faţa locului, tânărul nu a mai putut fi salvat.

Rudele tânărului ajunse şi ele la faţa locului au încercat să agreseze echipajul ambulanţei. Pentru că rudele lui Boby Varga au urmărit ambulanţa care se îndrepta spre Institutul de Medicină Legală din Cluj-Napoca, echipajul a cerut să fie aşteptat la sosirea în Cluj-Napoca de forţele speciale ale poliţiei, lucru care s-a şi întâmplat.

Aventura cu familia Varga nu s-a terminat însă aici. Se pare că Boby Varga circula cu un permis fals, care însă nu a ridicat suspiciuni pentru că era unguresc. Cel care i-a procurat lui Boby Varga permisul de conducere a fost chiar un consătean, Ioan Şandor.

Rudele lui Boby Varga s-au gândit să scoată nişte bani de pe urma tânărului, chiar şi după moartea acestuia. Trei dintre rudele lui Boby Varga, printre care şi fratele său minor Călin, l-au şantajat pe Ioan Şandor. Mai exact aceştia l-au ameninţat pe Ioan Şandor că-l dau în judecată pentru că i-ar fi cauzat moartea lui Boby Varga prin faptul că i-a procurat un permis de conducere fals şi i-a pus astfel viaţa în pericol. Cei trei i-au cerut lui Ioan Şandor 3.000 de euro pentru a renunţa la proces.

Terorizat de familia Varga, Ioan Şandor s-a dus la poliţie, unde a povestit cele întâmplate. Cei trei membri ai familiei Varga au fost arestaţi preventiv, iar în prezent sunt arestaţi la domiciliu.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, cei trei ar fi apelat la un poliţist pentru a-şi duce la capăt şantajul şi a-l determina pe Şandor să le dea cei 3000 de euro. Poliţistului i s-ar fi promis un „premiu” de 500 de euro.

„Varga Petru Lucian a fost trimis în judecată pentru comiterea unei infracţiuni de dare de mită, constând în faptul că la data de 02.10.2014, i-a solicitat unui lucrător de poliţie, constrângerea unei persoane în vederea remiterii sumei de 3000 de euro, cu oferirea în schimbul încălcării atribuţiilor de serviciu, a sumei de 500 de euro”, precizează purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, prim-procuror adjunct, Angela Sîngeorzan.

Deşi la acest şantaj au participat mai mulţi membri ai familiei Varga, trimis în judecată pentru mituirea poliţistului este doar Varga Petru Lucian, tatăl lui Boby Varga.


Familia Varga, colecţionară de infracţiuni

În vara acestui an, Boby Varga de 22 de ani şi fratele său Călin, de doar 17 ani, intrau în atenţia presei după ce băteau cu bestialitate un student de 21 de ani în plină stradă în Cluj-Napoca. Studentul a fost bătut pentru că a îndrăznit să le atragă atenţia romilor că au parcat pe trotuar, într-o staţie de troleibuz din cartierul clujean Mărăşti. Deşi studentul a căzut la pământ, cei doi au continuat să-l lovească cu picioarele în zona capului.

Studentul a ajuns la spital şi a intrat direct în operaţie, iar romii au fost reţinuţi. Aceştia au scăpat repede de gratii, studentul retrăgându-şi plângerea.

Boby şi Călin Varga sunt din Bistriţa-Năsăud, mai exact din satul Floreşti, comuna Nimigea. Aceştia sunt cunoscuţi pentru violenţă, dar şi pentru problemele avute cu legea. Boby Varga, la cei 22 de ani deja avea dosare penale pentru furt calificat, jaf şi agresiune.

Potrivit presei italiene, în 2010, Boby Marian Varga alături de alţi doi tineri au fost arestaţi după ce au jefuit şi bătut un italian homosexual. Incidentul s-a petrecut în oraşul Forli, într-o zonă izolată. Un italian homosexual în vârstă de 45 de ani l-a abordat Boby Marian Varga pentru un raport sexual contra cost.

Imediat după începerea raportului sexual, Marian Boby Varga l-a agresat pe italian şi i-a cerut bani. La faţa locului au mai apărut alţi doi români, care l-au bătut pe italian,furându-i toţi banii. Prinşi de către carabinieri, cei trei români, printre care şi Marian Boby Varga, au recunoscut că se prostituau.
 
Localnicii din Nimigea spun că cei din familia Varga sunt foarte periculoşi, autorităţile locale păstrând distanţa în ceea ce-i priveşte. Aceştia s-au stabilit la perferia satului Floreşti, unde şi-au ridicat mai multe căsuţe cu una sau două camere, fără nicio autorizaţie de construire.

Vă mai recomandăm:

Îndrăzneala rudelor bătăuşului care a murit în urmă cu o lună în judeţul Cluj: l-au şantajat pe cel care i-a procurat mortului un permis de conducere fals

Bătăuşul din Nimigea care a murit într-un accident de circulaţie şofa de ani de zile cu un permis fals de Ungaria

Cum l-au pus la pământ fraţii Varga pe studentul din Cluj cu o ploaie de lovituri









 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!