Peste un milion de euro a costat RMN-ul de la Bistriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Bianca Sara

Potrivit preşedintelui de Consiliu Judeţean, Radu Moldovan, RMN-ul din cadrul clinicii Hiperdia inaugurat astăzi a necesitat o investiţie de peste un milion de euro, suma fiind suportată atât de către centru cât şi de către autorităţile judeţene.


Astăzi a fost inaugurat primul RMN din Bistriţa-Năsăud, aparatul scutind bistriţenii de un drum în Cluj-Napoca sau Târgu Mureş. Costurile investiţiei au fost suportate atât de către autorităţile judeţene cât şi de către clinica unde funcţionează.

Potrivit reprezentanţilor clinicii, costul unei investigaţii ajunge la 400 de lei, iar momentan, până când se va încheia un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, suma va fi suportată de către clienţi. Contractul cu Casa de Asigurare de Sănătate urmează să fie semnat cel mai probabil la începutul lunii aprilie.

Imaginile vor fi citite în 24 de ore, cu ajutorul sistemului de telemedicină, însă directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă, Mircea Gelu Buta a precizat că în prezent se specializează 5 medici pentru a putea citi rezultatele. Acesta speră ca în viitor, la Bistriţa să funcţioneze un centru unde să se poată citi aceste imagini, astfel încât să ajungă să solicite ajutorul bistriţenilor medicii de la Cluj sau Mureş.

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie