Patru mediatori vor încerca să-i împace pe bistriţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oprea crede că o mediere eficientă poate reduce numărul dosarelor pe rol

Conflictele se pot soluţiona mult mai repede şi mai ieftin prin intermediul mediatorilor. Din 3 martie, magistraţii şi poliţiştii sunt obligaţi să îi anunţe pe cei care au conflicte că, în loc să aştepte o sentinţă judecătorească, pot să se înţeleagă între ei, cu ajutorul unui mediator

Cei patru mediatori din judeţ vor avea o sarcină grea, fiind nevoiţi să îi împace pe bistriţenii care îşi caută dreptatea în faţa judecătorilor. De luna viitoare, poliţiştii şi magistraţii au datoria de a informa părţile aflate într-un conflict despre posibilitatea rezolvării acestuia prin mediere. Chiar dacă până acum nu au avut clienţi, mediatorii bistriţeni cred că metoda va prinde în judeţ şi că oamenii se vor convinge în timp de avantajele ei.

Bistriţenii, informaţi despre mediere

Din data de 3 martie, fiecare judecător sau poliţist va trebui să îi anunţe pe bistriţenii care sunt părţi într-un proces despre posibilitatea rezolvării unui conflict prin mediere. „Fiecare compendiu de judecată va avea obligaţia de a informa părţile, la primul termen de judecată, despre faptul că pot apela la un mediator. Măsura, însă, nu este obligatorie pentru justiţiabili", explică Cătălin Oprea, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Bistriţa. Acesta mai spune că bistriţenii sunt destul de sceptici faţă de această măsură. „Probabil că nu au încredere în cealaltă variantă de soluţionare  şi nu au încredere în cuvântul dat de cealaltă parte", crede Oprea. Judecătorul consideră, totuşi, că medierea eficientă ar reduce volumul dosarelor, în special al celor care se judecă la Secţia Civilă.

Medierea, mai ieftină şi mai rapidă

Ilie Cojocaru, unul dintre cei patru mediatori autorizaţi de către Consiliul Naţional de Mediere, crede că măsura este foarte avantajoasă. „De pildă, în cazul unui proces pe rol, încheiat prin mediere, părţile au posibilitatea de a recupera taxa de timbu. Apoi, ar fi timpul redus şi cheltuielile mai mici", crede Cojocaru. Acesta explică şi în ce constă medierea. „Mediatorul nu dă soluţii, îi ajută pe cei implicaţi să le găsească, în urma unor discuţii. Cea mai mare satisfacţie o au părţile pentru că găsesc o soluţie care le apraţine lor şi nu cuiva din exterior", precizează mediatorul. În plus, deciziile în urma medierii sunt parafate de un judecător şi au putere judecătorească. „Tarifele încă nu sunt stabilite, dar nu vor depăşi onorariile avocaţionale. Cred că, dacă bistriţenii vor fi bine informaţi, vor apela la această variantă", a concluzionat Cojocaru.

Anul trecut, pe toate secţiile subordinate Tribunalului Bistriţa-Năsăud, au fost înregistrate aproape 22.500 de doare, iar cei opt judecători pe secţia civilă au avut de soluţionat  peste 80 la sută din cele aproape 4.600 de cauze civile.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea