Pachetele cu alimente pentru nevoiaşi nu au ajuns la timp. Acestea vor fi distribuite după Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ajutoare pentru oamenii nevoiaşi

Pachetele cu alimente pentru cei 2.200 de nevoiaşi din Bistriţa pe care Primăria obişnuieşte să le ofere în preajma marilor sărbători religioase nu au ajuns la timp în depozitele municipalităţii şi vor fi distribuite abia după Paşte.

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu (PSD), care candidează pentru un nou mandat, a declarat, vineri, că s-a ajuns în această situaţie fiindcă una dintre firmele care a participat la licitaţie a contestat rezultatul acesteia.

„Noi nu am putut semna contractul cu firma care a câştigat. Este adevărat că, joi, celui care a pierdut i s-a respins contestaţia, dar documentul oficial prin care suntem anunţaţi de acest rezultat ne este trimis prin poştă şi nu va ajunge la noi la timp ca să le putem da oamenilor nevoiaşi pachetele pe care le aşteaptă. Le vom distribui abia după sărbători", a declarat Creţu, citat de Mediafax.

Zilele acestea, zeci de persoane nevoiaşe au bătut la uşile Cantinei Sociale de unde se distribuie în mod normal alimentele, în speranţa că vor primi pachetele pe care le aşteaptă. „Le arătăm depozitul gol ca să nu creadă cumva că îi minţim şi le explicăm situaţia. Majoritatea înţeleg, alţii sunt supăraţi. Din păcate, nu avem ce face. Trebuie să aşteptăm şi noi, şi dânşii", a declarat un funcţionar care se ocupă de distribuirea pachetelor.

În baza unei hotărâri a Consiliului Local Bistriţa, în preajma sărbătorilor religioase mari, persoanele cu venituri mici primesc alimente: un kilogram de făină, unul de zahăr, unul de orez, un litru de ulei şi un pui. În total, sunt 2.200 de persoane care au solicitat acest drept.

Şeful Direcţiei de Servicii Sociale a Primăriei Bistriţa, Radu Dreptate, a declarat că pentru pachetele de Paşte destinate oamenilor nevoiaşi Primăria Bistriţa a alocat un buget de peste 65.000 de lei. Valoarea unui pachet este de 23 de lei fără TVA.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
BNR lansează o monedă din tombac cuprat cu tema „Lucian Blaga - 130 de ani de la naştere”. Ce valoare nominală are și care e prețul de vânzare
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Mai multe confederaţii sindicale vor protesta miercuri în faţa Guvernului
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”