Opt culegători de afine răniţi într-un accident în Budacul de Sus UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opt persoane care mergeau cu un Aro în munte la cules de afine în munte au fost răniţi după ce maşina s-a răsturnat într-o râpă

Opt persoane din Budacul de Sus au plecat în această dimineaţă în jurul orei 5.00 în munte să culeagă afine pentru a le vinde. Maşina de teren cu care se deplasau a încercat să evite un bolovan de pe drum şi în urma mişcării bruşte pe care a făcut-o şoferul a alunecat drumul cu ei şi s-au răsturnat într-o râpă. „Zilele trecute am avut o viitură puternică din cauza ploilor în acea zonă şi pământul este instabil. Din cauza greutăţii maşinii s-a rupt drumul şi au căzut într-un şanţ adânc de vreo trei metri", povesteşte viceprimarul comunei Dumitriţa, Emil Bolfă.

Norocul celor aflaţi în remorcă a fost că se ţineau de nişte frângii puse în maşină şi impactul nu a fost att de puternic, astfel că doi dintre ei au scăpat cu răni uşoare şi doar doi au fost răniţi mai grav. „Şase au fost transportaţi la spital, iar doi sunt în stare gravă. Am înţeles că o femeie are fractură de bazin şi un băiat de 24 de ani mai multe coaste rupte. Restul sunt bine şi cred că se vor întoarce acasă cât de repede", spune Bolfă.

Oamenii mergeau la cules de afine pentru a-şi rotunji veniturile, deoarece niciunul nu lucra, iar în această perioadă vânzarea de afine este singura sursă de bani în afară de ajutoarele sociale. Potrivit viceprimarului în această perioadă firmele care cumpără afine oferă în jur de 12 lei pentru un kilogram.

Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului, iar dacă va fi găsit vinovat, şoferul riscă să fie acuzat de vătămare corporală din culpă.

UPDATE

Patru dintre cele şase victime au rămas internaţi în spital pentru a fi supravegheate în continuare de medici, restul fiind trimişi acasă.

în urma reconstituirii realizate de poliţişti s-a stabilit că în urma viiturii de zilele trecute, apa a ros pământul de sub drum, şi de aceea s-a produs accidentul, maşina cu cei opt culegători fiind prima care a trecut pe acolo.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare