Obrăznicii de poet: George Coşbuc, la un pas de exmatriculare, după ce a lovit un profesor şi s-a prezentat mahmur la ore

Deşi a devenit unul dintre cei mai importanţi poeţi ai României, George Coşbuc nu era străin de năzdrăvăniile specifice copilăriei. Un jurnalist al ziarului clujean România Nouă, semnala în anul 1934 faptul că George Coşbuc a fost la un pas de exmatriculare după ce şi-a lovit un profesor şi s-a prezentat mahmur la ore.

Articolul apărut în 1934 în presa clujeană se numea „George Coşbuc candidat la eliminare în clasa a-III-a”. Jurnalistul prezintă în material o întâmplare petrecută pe vremea când George Coşbuc avea doar 12 ani şi învăţa la şcoala din Năsăud.

Potrivit gazetarului Iosif Naghiu, care auzise întâmplarea de la Ştefan Pop, fiul preotului din Târlişua, pe când avea doar 12 ani George Coşbuc participase la o nuntă într-o comună învecinată Luşca, unde se petrecuse până în zori.

A doua zi a mers la şcoala din Năsăud mahmur şi obosit şi le-a relatat colegilor despre petrecerea din comuna vecină. La prima oră s-a prezentat profesorul de istorie Ion Mălaiu, care „mirosindu-l” pe George Coşbuc, îl provoacă să îi vorbească despre cauzele şi urmările războiului de 7 ani.

Total nepregătit, George Coşbuc îi povesteşte profesorului despre nunta la care tocmai participase, înfuriindu-l pe Ion Mălaiu care a încercat să-i aplice o corecţie fizică.

Aici se complică însă lucrurile: Coşbuc aruncă scaunul în capul profesorului şi fuge pe geam acasă la Hordou (actuala comună Coşbuc). În timp ce în ochii colegilor era un „erou” care reuşise să bată un profesor, conducerea şcolii se gândea la exmatriculare.

Mama poetului îl trimite pe George Coşbuc la o rudă în Braşov pentru a-l scăpa de exmatriculare, dar şi de furia tatălui, de unde se întoarce abia un an mai târziu la şcoala din Năsăud şi face pace cu profesorul Ion Mălaiu.

Întâmplarea relatată de către jurnalistul clujean şi confirmată de alţi colegi ai scriitorului a fost semnalată şi în unele variante ale biografiei lui George Coşbuc.

Alţi colegi ai lui George Coşbuc au susţinut însă că de fapt scriitorul nu-şi lovise profesorul, doar avuse intenţia aceasta, nefiind vorba despre un elev violent. Dovada acestui fapt stau şi calificativele primite la purtare, care oscilau între „bună” şi „cu laudă” în clasele primare, mai puţin în clasa a-III-a când fusese transferat la Braşov din cauza acelui incident.

„Coşbuc era cu mare respect faţă de oameni, manifesta blândeţe şi modestie, avea înţelegere şi simţea solidaritate cu fiinţa umană pe care o venera pentru spiritual ei şi o cânta în versul său. La micile sau marile necazuri şcolare el răspundea cu umorul poetic, prin epigrame. El nu a fost huliganul şi bătăuşul, n-a putut să fie la vârsta aceea, nici chiar incidental. De altfel destui contemporani l-au descries ca fiind colegul „foarte sociabil, liniştit, câteodată doar ironic”, notează Teodor Tanco într-un material dedicat poetului din volumul VII Virtus Romana Rediviva.