Nemulţumirile unui profesor din 1870. De ce condamnă învăţarea mecanică şi accentul prea mare pus pe religie
0Patronate în mare parte de biserici, primele variante de şcoli româneşti puneau pe un piedestal religia şi ignorau celelalte materii. În 1870, religia era împărţită în mai multe materii obligatorii, care, culmea, erau predate şi de doi profesori diferiţi. Materii precum ştiinţele naturii nu îşi aveau locul în programa şcolară, decât în cazul celor care visau la studii superioare.
În 1870, pentru şcolari era important să cunoască religia şi abia apoi „scrierea” şi „citirea”. Atât de importantă era religia, încât materiile derivate din religie aveau învăţători diferiţi, într-o perioadă în care exista o reală criză de dascăli. Această situaţie nici nu ar trebui să mire pe nimeni, dacă ţinem cont de faptul că în acea perioadă, 99% din şcoli erau patronate de biserică.
Aceasta nu doar finanţa şcolile şi le organiza, ci se implica şi în programa şcolară, în care religia avea loc de frunte. Dacă despre ştiinţele sociale nici nu putea fi vorba în acea perioadă, cele naturale ajungeau doar la cei care viseau la studii superioare.
În această situaţie, unul dintre cei mai vehemenţi critici ai sistemului de învăţământ românesc a fost Artemiu Publiu Alexi, un biolog şi pedagog născut în Sângeorz-Băi, care a trăit în perioada 1847 – 1886.
Pedagogul critica învăţarea mecanică
Deşi vorbim despre anii 1800, Artemiu Publiu Alexi critica organizarea programei scolare, dar şi metodele pedagogice folosite. Astfel, acesta a criticat foarte aspru învăţarea mecanică, promovată şi impusă chiar de către reprezentanţii bisericii.
„Toată lumea pedagogică protestează cu rezoluţia contra învăţatului „de-a rostul” ca o metodă foarte rea şi ucigătoare de minte a copilului, ce se află în dezvoltare, pe atunci ordinul mitropolitului greco-catolic porunceşte introducerea acestei metode pe lângă ameninţare. Şi dacă va continua instrucţiunea copiilor noştri tot în această direcţie unilaterală şi falsă, călărind numai pe un obiect, iar pe celelalte ignorându-se, atunci, în adevăr, prosperitatea noastră culturală şi socială, dezvoltarea puterilor şi a averilor noastre niciodată nu vor câştiga acea bază solidă, unică, abilă, de a se putea clădi pe dânsa cu securitate edificiul viitorului unei naţiuni ce aspiră şi voieşte a fi”, explica pedagogul în 1800, textul fiind reluat şi publicat de curând şi în revista istorică „Pisanii Sângeorzene”.
Acesta considera că introducerea mai multor materii, precum ştiinţele naturii nu doar îmbogăţeşte cultura poporului român, ci îl scoate din sărăcie. Pedagogul milita şi pentru promovarea în şcoli a unor informaţii practice, care să ajute mai apoi, viitorul adult în viaţă.