Mâncărurile spectaculoase ale nobililor ardeleni de acum câteva secole: tocăniţa de scoici, printre preparatele preferate
0Cei care se aşteaptă ca mâncărurile de acum câteva sute de ani să fie simpliste şi fade se înşală amarnic. În urmă cu 400 de ani, în inima Transilvaniei se mânca tocăniţă de scoici, carne de vânat şi topinambur, o rădăcinoasă considerată extrem de sănătoasă.
Cine-ar fi crezut că în urmă cu 400-450 de ani în Transilvania se mâncau preparate din peşte, raci şi chiar scoici? Ei, bine, nobilii ardeleni se delectau cu specialităţi considerate exotice de cei mai mulţi dintre români şi în zilele noastre. De necrezut este faptul că toate aceste produse proveneau din râul Someş.
„Valea Someşului era bogată în peşte. Erau scoici, erau raci. În urmă cu sute de ani, nobilii mâncau scoici cât palma din Someş. Făceau tocăniţă de scoici la ceaun, de exemplu”, explică Teodor Danciu, expert în reconstituire gurmandă din secolul al XVI-lea.
Potrivit acestuia, sătenii nu aveau acces la arealul de vânătoare, care era administrat doar de nobili. Aceştia se delectau cu carne de vânat, în timp ce sătenii trebuiau să se mulţumească cu ciuperci şi fructe de pădure. Mai mult, şi ciupercile, şi fructele de pădure trebuiau împărţite cu nobilii.
Tapinamburul, cartoful de acum 400 de ani
Carnea se regăsea foarte rar în meniul ardelenilor de acum 400 de ani, chiar şi a celor care locuiau în cetate. Doar la sărbători îşi permiteau să mănânce carne. Mâncau în schimb foarte mult mei. „Mâncau multă linte, fasole şi un fel de grâu negru. Îşi făceau foarte multe terciuri din ele. Făceau, de asemenea, terciuri din pere şi mere. Putem spune că mâncau bio”, concluzionează Teodor Danciu.
Acesta mai spune că cartofii nu erau foarte comuni. În schimb, se consuma foarte mult topinamburul, numit şi nap porcesc, cu aspect de cartof şi gust de gulie, o rădăcinoasă foarte mult lăudată de nutriţioniştii zilelor noastre.
Miedul, băutura bio, din miere şi plante, consumată în afara cetăţii
Dacă în interiorul cetăţilor consumul de băuturi alcoolice era interzis, în afara acestora se organizau adevărate festinuri stropite cu licori, care de care mai speciale. Printre acestea se numără şi miedul, o băutură din apă de izvor şi miere de albine, fermentată, asezonată cu plante. Existau, de asemenea, şi variante cu fructe de pădure.
„În Bistriţa medievală şi în general în oraşele medievale nu era voie să se consume alcool în interiorul cetăţii. Aşa că în crâşmele de la ieşirea din cetate se găsea alcool. Acolo se găsea şi miedul, care era practic un vin mai slab alcoolizat”, explică Teodor Danciu.