La o lună şi jumătate de la cutremur, nepalezii au parte de alte provocări: alunecări de teren, ploi abundente şi atacuri ale tigrilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Populaţia şi ONG-urile s-au mobilizat şi curăţă oraşele şi satele de moloz FOTO: Flavia Danci

Problemele nepalezilor nu s-au terminat după cutremurul din aprilie, aceştia fiind nevoiţi să facă faţă altor provocări. Potrivit unei bistriţence care se află în Nepal din primăvara acestui an, populaţia este afectată şi de alunecările de teren, de apropierea sezonului musonic, dar şi de atacurile tigrilor în zonele rurale.

Bistriţeanca Flavia Danci şi soţul său se află pentru a doua oară în Nepal. Prima dată au petrecut câteva luni bune printre nepalezi în urmă cu câţiva ani, iar anul acesta s-au întors în Kathmandu însoţiţi de fiul lor de un an.

La finalul lunii aprilie când Nepalul a fost zdruncinat din temelii de unul dintre cele mai devastatoare cutremure, Flavia se afla deja acolo. Deşi a trecut aproape o lună şi jumătate de când pământul se mişcă fără încetare, Flavia refuză să părăsească Nepalul, susţinând că a plecat acolo să-i înveţe pe copii engleză, însă după cutremur ajută populaţia în alte feluri.

„Cât despre cât vom mai sta aici…nu ştim. Încă nu venim acasă!”, spune plină de siguranţă Flavia, care a renunţat să mai predea engleză copiilor şi se concentrează pe a ajuta populaţia: „Noi vrem să ajutăm pe cei din sate cu alimente şi cumpărarea tablei pentru casele provizorii. Asta momentan…apoi mai vedem de ce este nevoie”.



Aceasta spune că nepalezii sunt încă terorizaţi, asta pentru că zilnic sunt cutremure sau replici. În unele zone s-a acoperit nevoia de apă şi mâncare, însă în zonele rurale ONG-urile nu prea au ajuns. 

Atacurile tigrilor, alunecările de teren şi ploile abundente ce se anunţă, noile probleme ale nepalezilor

„Cele mai urgente nevoi sunt cele de acoperiş sau case provizorii din tablă, pentru că vine sezonul musonic şi nu pot sta sub un celofan simplu. Plus că în sate atacă tigrii. ONG-urile încearcă să se concentreze pe cazurile copiilor orfani, doar că nevoia e mare şi satele sunt cam uitate”, explică bistriţeanca.

Pentru ca zonele afectate să fie curăţate, iar clădirile reabilitate este nevoie de peste 5 miliarde de dolari, sumă enormă pentru autorităţile din Nepal.

„Oamenii încă dorm în corturi sau în curţile caselor. Puţini stau în case. Oamenii şi-au demolat de pe case suporţii pentru tancurile de apă. Se discută să se dărâme de la toate casele tot ce e mai înalt de două etaje. Guvernul nu dă voie să se construiască nimic, doar case provizorii din tablă sau material uşor, un fel de casă portabilă, care la cutremur chiar dacă se prăbuşeşte nu răneşte pe nimeni şi se poate reface”, completează Flavia.

Ploile care încep să se intensifice cauzează şi alunecări de teren, ceea ce duce la noi evacuări. Şcolile încă sunt închise, cele deschise putând fi numerate pe degete. Copiii şi populaţia au parte însă de instruire pentru cutremur.


Vă mai recomandăm:

FOTO 1 Iunie în Nepal. Imaginile triste ale copilăriei în ţara devastată de cutremure în cascadă

Proiect umanitar: Un spital ambulant, în care vor funcţiona patru cabinete, va fi amenajat de români în Nepal

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort