Ioan Borş, şeful Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, în arest la domiciliu

0
Publicat:

Procurorii DNA l-au acuzat pe Ioan Borş, şeful Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, de luare de mită în formă continuată şi, ca urmare a solicitării lor, pe 16 februarie a fost arestat preventiv, informează Agerpres.

Curtea de Apel a decis: arest la domiciliu, foto arhivă

Potrivit comunicatului de presă remis atunci de DNA, în perioada octombrie 2023 - ianuarie 2024, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud „a pretins şi a primit de la mai multe persoane diferite sume de bani, necuantificate până în prezent, şi alte foloase necuvenite, în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale de serviciu privind efectuarea unor controale de mediu, în contextul implementării unor proiecte private în agricultură”. Foloasele respective ar fi fost pretinse şi primite de către inculpat în sediul instituţiei pe care o conducea, sub pretextul că vor fi remise mai departe către subalternii săi, pentru ca aceştia să nu se mai deplaseze în teren în vederea efectuării controalelor de mediu asupra obiectivelor.

Curtea de Apel Cluj a decis ca şeful Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, Ioan Borş, care fusese arestat preventiv pentru 20 de zile, să fie plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost luată miercuri, după ce atât Borş, cât şi DNA făcuseră contestaţii la soluţia iniţială a Tribunalului Cluj. Decizia este definitivă.

„Respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA - ST Cluj privind arestarea preventivă a inculpatului B.I. În baza art. 227 Cod procedură penală, raportat la art. 204 alin. (12) Cod procedură penală şi art. 202 alin. (4) lit. d) Cod procedură penală, dispune înlocuirea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul B.I., cu măsura arestului la domiciliu în localitatea ...., pentru o perioadă de 21 de zile, începând de la data prezentei încheieri, 21.02.2024, şi până la data de 16.03.2024 inclusiv”, se arată în soluţia Curţii de Apel Cluj, publicată pe portalul instanţelor de judecată.

Mai multe pentru tine:
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid