Învăţătoarea acuzată că bate copii, care i-a cauzat unui băieţel un atac de panică, a fost mutată la altă şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Învăţătoarea acuzată că bate copiii dintr-un sat din Bistriţa-Năsăud şi că i-a cauzat unui băieţel un atac de panică, a fost mutată la altă şcoală. De asemenea, poliţia o anchetează.

Mai mulţi copii de la şcoala din localitatea Piatra Fântânele au acuzat-o pe învăţătoarea Albina Pop, care ar fi trebuit să îi înveţe carte că îi bate, îi umileşte şi îi jigneşte în mod constant.

Un psiholog şi mai multe cadre medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă au confirmat cele spuse de copii. 16 copii au fost evaluaţi de un psiholog, care a confirmat faptul că aceştia au fost traumatizaţi. De asemenea, un băieţel de 10 ani a ajuns la spital după ce a făcut un atac de panică, amplificat de o pneumonie. 

Cei 16 copii evaluaţi locuiesc în zona foarte izolate, de unde nu ar putea ajunge nici cu maşinile de teren la şcoală. Din acest motiv, aceştia sunt găzduiţi de măicuţele de la Mănăstirea din Piatra Fântânele în timpul săptămânii, iar în weekend se întorc la familiile lor. 

Învăţătoarea se pare că a avut o problemă cu faptul că copiii sunt ajutaţi la teme şi la învăţătură de către măicuţe, multe dintre ele având studii superioare. 

Inspectoratul Şcolar a mutat-o la altă şcoală 

Imediat după ce cazul a fost mediatizat, Poliţia, Inspectoratul Şcolar şi Direcţia pentru Protecţia Consumatorului au început anchete. Deşi în prima fază Inspectoratul Şcolar i-a luat partea dascălului, în cele din urmă a decis să îl mute în altă unitate de învăţământ.

„Ca urmare a petiţiei unui grup de părinţi şi împuterniciţi a 8 elevi de la Şcoala Piatra Fântânele, structură a Şcolii Gimnaziale Tiha Bârgăului, adresată Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, cele două instituţii au analizat aspectele prezentate, rezultând că parte din cele sesizate se confirmă: lipsa de comunicare cu părinţii, limbaj necorespunzător al doamnei învăţătoare, management defectuos al clasei. Conform hotărârii Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar, la nivelul şcolii se realizează o rocadă în încadrarea învăţătorilor, astfel încât începând de luni, 20 noiembrie, în structura şcoala Piatra Fântânele va preda un alt învăţător decât cel reclamat. Inspectoratul Şcolar va monitoriza activitatea instructiv educativă şi Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică va coordona un program de consiliere psihopedagogică pentru părinţi, elevi şi cadre didactice”, a transmis Inspectoratul Şcolar Judeţean, într-un comunicat de presă. 

Pe de altă parte, Poliţia îşi continuă ancheta, cercetând-o pe femeie pentru purtare abuzivă. Se pare că autorităţile locale au venit şi ele în ajutorul copilaşilor, punându-le la dispoziţie mijloc de transport perntru a pleca la final de săptămână acasă.

Vă mai recomandăm:

Profesor de sport bătut crunt de părintele unui elev după o luptă consimţită. Cadrul didactic are nenumărate episoade în care a agresat copiii la şcoală

Învăţătoarea acuzată că bate copii, trimisă la psiholog. Inspectoratul Şcolar o acuză că nu a ştiut să gestioneze situaţia

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort